|
robert a intuit foarte bine. filmul poate sa placa sau sa displaca. nu prea exista cale de mijloc.
T.,stiu sigur ca ma crezi, am zambit in timpul lecturii celui de-al doilea comentariu al tau. motivul amuzamentului: talentul tau de a arunca in derizoriu cu mult umor. cu alte cuvinte, am gustat mistocareala si chiar o consider un punct de vedere corect. dar asta, numai pentru faptul ca nu ai gasit in film ceva care sa aiba relevanta. ori chestia asta, ma mira un pic. poate eu mi-am pierdut simtul de apreciere, dar, sincer, din ceea ce se vede pe ecran, nu este chiar asa cum ai descris tu, ca o drama juvenila plina de sirop si iz de pension. personajele traiesc cu intensitate, fiecare in felul lui, iar lucrul acesta se simte, sunt senzatii reale si deloc superficiale, asa cum le-ai descris tu, mai ales in legatura cu cele doua personaje principale.
pe de alta parte, daca regizoarea a ratat incursiunea in viata acestei comunitati deloc restranse, in opinia ta, inseamna ca esti cel putin un bun cunoscator al obiceiurilor lor de viata, a principiilor si tradititiilor pe care ei le mostenesc si le respecta cu sfintenie de mii de ani. daca este asa, eu n-as acorda prea mare importanta acestui lucru, fiindca sunt sigura ca prin filmul acesta nu si-a propus sa ne tina o lectie de documentare ci, a cautat mai degraba sa ne lase sa privim si sa intelegem daca, dincolo de ceea inseamna educatie in spirit religios (asa cum o fac evreii) exista si capacitatea fiecarui individ in parte, nu de a lua decizii, macar de a constientiza ca poate simti ce inseamna "a iubi" altfel de cum este scris in cartile de rugaciuni.
|