[rvn]

spiritul japonez persista. faptul ca intai am vazut un anime original si foarte interesant, conteaza destul de mult pentru cei care vor sa vada Mishima si nu sunt familiarizati cu ceea ce inseamna acest spirit, mai ales pentru japonezii care raman fideli traditionalismului.
impresiile mele despre film sunt relativ puternice si favorabile, desi, la inceputul vizionarii eram putin sceptica, gandindu-ma ca un film biografic este greoi, destul de incalcit si lipsit de emotie.
nici nu stiu ce-ar fi mai important de discutat, viata si moartea lui Yukio Mishima, oprerele lui literare, sau filmul, ca realizare artistica? este greu sa le separi, fiindca, practic, nu prea poti vorbi de una dintre ele, fara a te lega de celelalte. chestia asta se datoreaza modului ingenios in care a fost realizat filmul, o foarte frumoasa transpunere in imagini a unor evenimente de viata reale, cu imagini fantastice, alegorice, din opera literara a celui care a fost Yukio Mishima. separarea episoadelor si intercalarea lor este clara. culorile sunt cele au decis. nuantele intense, stralucitoare, ale scenelor in care sunt transpuse pasaje din trei nuvele ale sale, orbesc si excita simturile, culorile alb-negru definesc trecutul, atmosfera austera in care s-a nascut, a trait si a fost educat, scriitorul, iar imaginea in culori naturale de la inceptul fiecarei parti si de la finalul filmului, reprezinta prezentul, punctul de pornire al scenariului. pe masura ce imaginile se deruleaza esti prins in vraja acestor schimbari mizanscenice datorate culorilor si filmul, se transforma dintr-o "corvoada", intr-o "placere", cu o conditie: trebuie sa fii initiat in opera literara a lui Mishima. altfel, totul devine foarte confuz, aproape nedescifrabil.
noroc cu Ken Ogata, actorul care il interpreteaza pe Mishima. povesteste atat de frumos despre viata lui, incat suntem tentati sa-i urmarim evolutia, mai ales ca viata unui asemenea personalitati, devenit personaj de film, merita atentia cuvenita, nu am idee cat de bine au respectat regizorul si fratele sau, adevarul despre viata scriitorului si imprejurarile mortii sale, dar ceea este usor de observat este inversunarea cu care Ken Ogata, a desavarsit interpretarea, incercand sa redea spiritului japonez traditionalist, toata frumusetea, barbatia, puterea si valoarea, chiar in interiorul sau cel mai profund. fanatismul traditionalist japonez este o delicata problema de mandrie nationala, iar societatea japoneza nu a fost scutita de manifestari extremiste intre cei care doreau modernizarea tarii si nationalistii care-si manifestau loialitatea fata de sistemul imperial. actul final al filmului, sinuciderea dramatica a scriitorului, facandu-si sepukku, reprezinta gestul disperat a lui Mishima pentru intoarcerea la vechile traditii si renuntarea la modernism. fascinanta aceasta demonstratie de virtuozitate, cu atat mai mult. cu cat, sentimentul lasitatii este cu totul desfiintat de acest ritual vechi, specific japonez.
poate o sa revin cu comentarii. sunt curioasa sa citesc pareri ale celor care au citit cartile lui Mishima, mai ales pe cele trei care au fost folosite ca suport pentru realizarea episoadelor suprarealiste din film.