E dezamăgitor să vezi drept cîștigătoare două filme atît de slabe: unul convențional, previzibil și cu un final ridicol – Stockholm (Trofeul Transilvania), unul deranjant tocmai din punct de vedere regizoral – Floating Skycrapers (Premiul de regie).

În relatarea din timpul festivalului, pe Stockholm l-am trecut cu vederea fiindcă mi-era greu să cred că va putea cîștiga vreun premiu. Forțînd puțin proporțiile, acest proiect ia cinematograful și-l întoarce (ca mediu de exprimare artistică) în epoca pre-Nouvelle Vague, cînd film însemna scenariu gata-de-turnare, cînd regizorul era un ilustrator de scenarii (neverosimile, de un realism depravat). (...) Aici totul e doar de suprafață, însă nu ca abordare-cinematografică-a-superficialității/suprafeței, ci ca maximă adîncime atinsă. Cu Stockholm sîntem foarte departe de Before Sunrise sau de Lost in Translation filme care, dramaturgic și cinematografic, sînt construite pe dialog și empatie între personaje, iubire și diferite (alte) forme de viață și de moarte.