“Ludwig”(1972)
Nu stiam mare lucru despre Ludwig al II-ea,regele Bavariei,inainte de filmul lui Visconti.Doar ca a fost o personalitate excentrica,cu o pasiune obsesiva pentru arta, care s-a refugiat in propria lume si care a preferat sa ridice palate in loc sa guverneze un stat .
Facut din 5 parti de aproape 50 de minute fiecare, filmul pastreaza haloul de mister si inaccesibilitate .
Portretul Regelui este un crochiu din doar cateva tuse : fascinatia pentru muzica si persoana lui Wagner( Visconti prefera sa-i opuna lui Ludwig visatorul ,pe Wagner oportunistul atins de vicii,refuzand astfel perspectiva idealista asupra Artei in raport cu Puterea ;o decizie justficata desigur de nota romantica in care a ales sa-si construiasca personajul de la cap la coada) ; iubirea platonica pentru verisoara sa Elisabeta,imparateasa Austriei ;homosexualitatea pe care incearca sa si-o reprime ; legatura cu intendentul grajdurilor Richard Hornig (despre a carui casatorie ar fi afirmat ca e mai greu de suportat decat razboiul franco-prusac) ; refugiul in palatele sale imense si goale din munti .Ansamblul face din Ludwig un revoltat impotriva conditiei princiare si a celei general umane.
Filmul e un regal de somptuozitate: trasurile,ploaia,ninsoarea,draperiile,candelabrele ,fosnetul rochiilor pe arc,volutele de marmura, maretia si tristerea unei epoci rasfrante-n gradini si-n oglinzi - se inlantuie intr-o cadenta de ceremonial si cad peste tine in falduri .
“Nimic nu e mai fascinant si mai frumos decat noaptea – spune Regele nebun –misterul,maretia noptii tin pentru mine de infinitul si sublimul regat al ratiunii. ”
Ludwig,regele cu ratiunea intunecata de mistere,incarneaza tensiunea eterna dintre lumina si intuneric,dintre aspiratie si realitate,dintre spirit si lumea materiala.Acesta e sentimentul cu care te lasa la sfarsit filmului lui Visconti si nu e nevoie de nimic mai mult
http://www.youtube.com/watch?v=tyMlP5tWkRQ