View Single Post
Old 28 Jan 2014, 13:27   #182
into_the_labyrinth
Senior
 
into_the_labyrinth
 
Join Date: Dec 2009
Posts: 131
Am să menţionez 5 care mi-au plăcut f. mult (desigur, sunt în total mult mai multe şi poate pe alţii nu-i vor impresiona tocmai aceste scene, aşa cum mi s-a întâmplat mie)

1. O scenă de la începutul filmului Un long dimanche de fiancailles, în care era prezentată o zonă dintr-un cimitir, în care ploua, se vedeau câteva cruci şi o icoană a lui Christ, căzută la pământ, în noroi. Totul se petrecea în timpul războiului. (Ştiu că nu e o scenă cu actori, ceea ce teoretic i-ar putea scădea din intensitate, dar efectiv mi s-a părut unul dintre cele mai deprimante, mai "bolnave", mai "negre" cadre pe care le-am vizionat vreodată , potrivindu-se în acelaşi timp perfect cu restul filmului)

2. Scena din filmul spaniol Blancanieves în care Carmen (Blancanieves) intră în arenă împotriva taurului (numit Satan) care îi accidentase grav tatăl. Este un moment de tensiune maximă, aşteptat, practic, pe tot parcursul filmului, iar deznodământul nu e deloc uşor de anticipat (chiar mi-am imaginat mai multe continuări posibile).

3. Scena din filmul Haute Tension în care pe înregistrările camerelor de luat vederi dintr-un magazin, unde avusese loc o crimă brutală, atunci când toată lumea se aştepta să-l vadă pe bărbatul care întruchipa asasinul, apare clar silueta Mariei (Cecile de France), ceea ce însemna că ea era asasina şi suferea de dublă personalitate. M-a surprins foarte mult, mai ales că, la fel, era un moment cu o încărcătură f. puternică şi făceam diferite "scenarii" pt. final.

4. Scena din filmul The Rite în care Michael (Colin O'Donoghue), care se lupta din răsputeri să găsească o dovadă, o probă concretă a existenţei lui Dumnezeu, confruntat cu o serie de elemente malefice care atestau însă existenţa diavolului, rosteşte, având o revelaţie: "Da, acum cred în diavol... Şi cred în Dumnezeu". Acolo e cheia întregului film.

5. Cea, din acelaşi film, în care părintele Lucas (Anthony Hopkins), propovăduitor ardent al Binelui, devine pentru scurt timp posedat de Rău.

Last edited by into_the_labyrinth : 28 Jan 2014 at 13:31.
into_the_labyrinth is offline   Reply With Quote sendpm.gif