“Partir” (2009)
Un film nu despre iubire,ci tocmai despre absenta ei.
Schema e clasica : o femeie careia sotul ii asigura securitate si confort material,incearca sa iasa din criza varstei mijlocii ,mai intai revenind la profesia abandonata din ratiuni lesne de inteles,apoi lansandu-se intr-o legatura pasionala cu un imigrant spaniol care o ajuta sa-si amenajeje un cabinet in curtea casei.Ea isi pierde de dragul lui : mintile ,copiii,casa si in cele din urma,si demnitatea.
Un adulter banal devine insa,in acest context,hartie de turnesol pentru cateva realitati :
Atasamentul exclusivist si intens pentru o alta persoana,care pulverizeaza si videaza existenta,nu este,cum cred oamenii uneori,o dovada de iubire pura.Este evadarea dintr-un spatiu claustrofob,prin agatarea disperata de un obiect al pasiunii.Cel care inspira pasiunea este doar un pretext fizic in care inghesuim dorinte si aspiratii neimplinite.Suzanne e singura in acest demers pseudo-amoros,dovada derapajul total in care intra si finalitatea lui dramatica.
In plan paralel,sotul potent financiar se confrunta cu incapacitatea de a intelege ce i se intampla si incearca sa stavileasca evenimentele prin forta.Violenta cu care reactioneaza ,este de fapt o expresie a neputintei.
Filmul loveste direct si précis si in iluzia ca formele exterioare de status social sunt expresia reala a implinirii ,dar asta deja este un cliseu ,nimic surprinzator asadar.
O poveste interesanta,fara nici un reziduu obositor in ea.Kristin Scott Thomas,impecabila in rol.Regie feminina desigur,pentru un film care radiografiaza psihicul feminin.
Un film la care,barbatii se vor indigna
,iar femeile vor empatiza intens cu eroina
.