Nu e vorba de consecventa in actiuni, ci de realism. Care e sacrificat fara probleme pentru a incita audienta si a crea dramatism fortat. Un exemplu evident e scena ridicola a dezvirginarii, cate tinere ar face-o in modul ala? Lisa e un plot device, nu un om. Lonergan o invarte ca pe butoane - ba o arata tipand in clasa ca sirienii sunt precum "Ku Klux Klan"-ul si trebuie exterminati, ba o arata plina de compasiune fata de altii.

Si nu e vorba doar de Lisa, lipsa de realism e peste tot. Toate discutiile, "intelectuale" sau nu, fie ca implica tineri sau adulti, trebuie purtate doar cu urlete si jigniri. Ramon e prezentat ca un barbat de lume, inteligent si rafinat, dar care vezi Doamne, se indragosteste lulea de maica-sa, care era o proasta egoista. Si evident fiind singurul personaj cumsecade din tot filmul, e omorat ca sa nu se piarda ocazia pentru inca un pic de drama. Sau ce companie de autobuze ar insista sa tina angajat un sofer care a avut deja multiple accidente, a omorat o persoana, i-a costat deja sute de mii de dolari si reprezinta un risc de imagine urias?

In esenta orice poate crea emotie si dramatism e stors cu efort pana la ultima picatura. And to hell with anything else.