Ziua a doua am inceput-o cu soporificul Horizons, care se intrecea in afisat wallpaper-uri in miscare, fara vreun cuvant. Din fericire a fost scurt si m-am indreptat spre short-urile studentesti.

Primul dintre acestea, Rio 2016, e remarcabil prin stupiditate, desi trebuie sa recunoasc ca are concurenta mare la capitolul asta cu documentarele eco. Filmand in mijlocul echipei nationale de junioare la gimnastica, autoarea a reusit sa nu inteleaga nimic si sa nu arate nimic. La un moment dat o intreaba pe o gimnasta, pe care probabil o intalnise ieri: "care a fost cel mai fericit moment din viata ta?" Fata clipeste surprinsa, inghite in sec si tace. Dar asta n-o impiedica pe vajnica documentarita sa insiste sa-i bage un raspuns in gura: "a fost din gimnastica, nu??"

Din fericire, lucrurile s-au imbunatati drastic cu al doilea short, Clubul De Bridge, filmat in Turcia. Realizatoarele au petrecut 4 luni intr-un bar frecventat de barbati, in care singura femeie e angajata care serveste bauturile. Tema si coerenta sunt sacrificate in favoarea intuitiei si a momentului. De exemplu la un moment dat camera paraseste barul pentru a intra in casa femeii, unde aceasta are o discutie cu fiica ei despre problemele prietenei fiicei. In cateva minute transpare atat inteligenta mamei, cat personalitatea fiicei, jucatoare de fotbal. Iar apoi din senin ne trezim la un meci de fotbal a fiicei, din care vedem vreo 3 secunde, pentru ca atentia e sustrasa de reactiile publicului! E mare lucru sa ai intuitia Momentului dintre sutele pe care le-ai filmat, chiar daca nu are legatura cu subiectul care ti-l propusesei.

Ultimul short studentesc a fost Dupa fel si chip, a carui raison d'etre, la propriu si figurat, e imaginea. Pornind de la fotografia pe care si-o pregatesc batranii ca sa si-o puna pe piatra funerara, autoarea incearca sa inchege o meditatie asupra perenitatii existentei, dar e evident ca talentele sale stau mai degraba in regie. Unele imagini sunt cu adevarat impresionante.