[robertsandu]

Tatăl lui Barbu e neglijabil, Cornelia pare ”cocoşul” în familie. Ea numără banii, ia deciziile şi cred că regizorul vrea o Cornelie dominatoare, care îl ”sufocă” pe Barbu. Cred că asta a fost drama relaţiei mamă-fiu pe care a intenţionat să ne-o arate. Numai că... Barbu e suficient de independent (locuieşte singur), stă cu o femeie care nu-i place Corneliei; Barbu nu prea poate fi, în acelaşi timp, şi copil râzgâiat (vezi izbucnirea cu Olinth-ul) şi copil dominat, sufocat de atenţia şi grija mamei! Ca subiect, mie mi se pare subţirică drama asta.

Barbu vrea ca mă-sa să facă ce vrea el. Nu-i convine nici ca Cornelia să-și ia mâna de pe el, pentru că așa se va confrunta direct cu toate greutățile vieții și cu toată responsabilitatea ce derivă din ele (să notăm că refuză să-și asume responsabilitatea în cazul accidentului și este speriat de gândul de a fi tată), nici să-l domine în legătură cu tot și toate. El vrea de fapt doar beneficiile libertății. Atunci când își folosește prost (omoară un copil) libertatea, îmbrățișează imediat poziția celui care are nevoie de ajutor. Brusc și convenabil, se arată dispus să renunțe personalitatea și inițiativa pe care, culmea, cu alte ocazii nu ezită să le pretindă.

Cornelia, în schimb, este dispusă să-l ajute, dar își oferă "ajutorul" în legătură cu orice. Ea vrea să-l ajute pe Barbu și când vrea ea, nu doar când vrea el. Cornelia e una dintre acele femei care are bani, dar e complet lipsită de tact. Genul de persoană care până la urmă găsește o cale să te facă să regreți ajutorul primit din partea ei.

Eu zic că problema este la Barbu, căci lui Barbu îi convine că mama lui luptă să-l scoată din beleaua cu accidentul. Normal că-i convine. Ce, e prost? Cel mai bine pentru tânărul Barbu ar fi fost să aibă un fel de buton, pentru ca, atunci când îl apasă, maică-sa să vină repejor și să-i rezolve necazurile în care singur a intrat, după care să se întoarcă cuminte în banca ei și să-și țină gura și sfaturile pentru ea. Din nefericire, orice ajutor vine cu un preț. Chiar și în familie, dacă familia e precum cea din Poziția Copilului.

Pentru Barbu e rău cu mama lui, rău și fără ea. Un personaj naiv, duplicitar, indecis, imatur și foarte răsfățat. Când ești mic, totul e OK în postura celui răsfățat, când crești, deja apar problemele, pentru că viața nu așteaptă să te maturizezi. Te maturizează ea cu forța.

"Pozitia copilului", metaforic, este o palma usturatoare data pe fata acelora care considera statutul social, singurul criteriu dupa care,poate fi stabilita importanta familiei intr-o comunitate.

Da. Și mai zice ceva și despre corupția din sânul sistemului, care oferă diverse portițe de scăpare și pivilegii celor cu bani, în dauna celor săraci. Sunt o grămadă de mici aluzii, mici scene, multe nedezvoltate în ceva cu adevărat pregnant dar care, pentru că sunt făcute într-un mod profesionist și jucate cu talent, rămân cu tine.