[aniela07]

Il și uitasem pe domnul Bachelard... Trebuie recitit ca sã mai scap de literatura asta.

Filip Florian -Toate bufniţele 8/10

O lecturã plãcutã, care curge frumos, cu pasaje vesele, copilãrești, care alterneazã cu unele sumbre, dar fãrã sã devinã apãsãtoare. Nu cred cã poate cineva sã susţinã cã Filip Florian nu scrie bine, riguros, profesionist. Si totuși, cumva, scriitura lui pe mine nu mã prinde, mi se pare cã se eschiveazã, cã evitã sã meargã în profunzime pe subiecte delicate, dure, violente.

Romanul se structureazã pe douã dimensiuni: una a copilãriei lui Luci, în anii de dupã Revoluţie, într-un oraș mic de munte (fragmente care miros a „Bãiuţeii”), și cea a bãtrâneţii resemnate și amare a domnului Emil. Intre cei doi se naște o prietenie la prima vedere inexplicabilã, dar care își relevã sensul treptat pe mãsurã ce ne dãm seama de golul patern din copilãria plinã de nãzbâtii a lui Lucian și de eșecurile familiale ale lui Emil care eșueazã în încercãrile sale de a stabili o punte de comunicare cu propriul nepot crescut în depãrtata Franţã.

Adina Dabija -Saman 6/10

Este o carte despre evoluţia unei femei care pleacã dintr-un sat idilic de munte pentru a se muta în promiţãtorul, dar înșelãtorul București, ca mai apoi sã emigreze și sã se îmbarce într-o excursie neobișnuitã de cãutare a unui fel de șaman inuit în ţinuturile nordice îndepãrtate ale Canadei.
La sfârșit romanul penduleazã mai mult între vis și realitate lãsând senzaţia unei transe.

Murakami -Dans dans dans 8/10

O carte în stilul obișnuit al lui Murakami, cu personajul principal care trãiește cumva suspendat, dupã un divorţ din care se reface cu o viaţã cam nesãratã, dar și lipsitã de complicaţii. Este personajul tipic pentru Murakami, cu o existenţã goalã, în postura preferatã de observator, și care așteaptã ca evenimentele sã nãvãleascã peste el ca sã simtã totuși cã trãiește. Si de aici începe dansul, personajul-narator se lasã în voia lucrurilor, fãrã a reflecta prea mult asupra propriilor decizii, dar având revelaţia legãturilor ascunse care se creeazã între tot ceea ce ni se întâmplã.

Ca urmare a unui vis ciudat, povestitorul se întoarce la Hotelul Delfin al omului-oaie pe care îl gãsește complet schimbat. Se cazeazã aici, o descoperã pe recepţionera Yumiyoshi care îi povestește întâmplãrile bizare prin care a trecut în acest hotel-punte între douã lumi și se procopsește cu adolescenta Yuki, fata ciudatã cu puterni paranormale. Dacã mai adãugãm și apariţia unui fost coleg de școalã, Gotanda, acum star de cinema care îi împãrtãșește din deziluziile vieţii de vedetã, și cazurile de ucidere misterioasã a unor prostituate de lux, avem un thriller poliţist cu accente fantastice și porţiuni de criticã socialã legate sub umbrela ideii recurente a lui Murakami cã noi nu ne putem înţelege nici mãcar pe noi înșine, deci cu atât mai puţin unii pe alţii.

Adam Bodor –Zona Sinistra 9/10

Este o carte greu de digerat despre un spaţiu imaginar (dar, paradoxal, foarte familiar –cel puţin pentru un cititor român nãscut înainte de Revoluţie), un spaţiu-limitã, interzis Un strãin ajunge în zona Sinistra, pe undeva la graniţa între România și Ucraina, pentru a-și recupera fiul vitreg izolat aici ca pedeapsa pentru sãvârșirea unei infracţiuni nenumite și a-l convinge sã fugã împreunã din acest ţinut al absurdului și violenţei.
De cum ajunge, Andrej primește un alt nume scris pe o plãcuţã de metal pe care trebuie sã o poarte mereu la gât. Doar așa, despuiat de propria identitate, este acceptat în Zona Sinistra, alãturi de alte câteva zeci de oameni, cu o identitate la fel de artificialã ca și a lui.
Romanul este pictura unei stãri de dezumanizare, cu o puternicã laturã vizualã, într-o lume care se construiește pe propriile reguli, fãrã nici o legãturã cu logica, cu nevoile sau oamenilor, de unde și unele episoade de umor foarte negru.