|
Are dreptate Visniec cu saturatia lui de informatie . Inainte faceam urmatorul exercitiu : timp de cateva luni ma bagam cu capul in nisip ,ca strutul . Nu mai citeam niciun ziar , nu ma mai uitam la televizor ( poate doar la unele meciuri sau la competitii sportive serioase, filme sau documentare ) , la radio evitam tot ce tinea de stiri , vorbe , comentarii , rezumandu-ma doar la muzica . Dupa ce ieseam din izolarea autoimpusa eram buimac pentru cateva zile , dar descopeream acelasi balamuc , doar numele erau un pic schimbate .Alti ministri , alte panarame la TV , alte accidente , scandaluri . In esenta - nu piedusem nimic cu adevarat important .E foarte dificil sa scapi neatins de noroiul mediatic .Ba in tramvai , ba la munca mai scapa portiuni de ''informatie utila'' spre urechile tale . Eram eu de cateva luni intro perioada de calugarie informationala si ma fost in vizita la cineva .Acolo televizorul dat la maxim tocmai oracaia despre sinuciderea Madalinei Manole . Intro secunda , toata bula mea a facut poc si am aterizat in mijlocul balamucului.
Altfel de carte citesc eu de cateva saptamani . E vorba de ''Poetica reveriei '' de Gaston Bachelard , o carte pe care am lungit-o destul si am gustat din ea doar cu lingurita . O carte care necesita liniste si confort pentru ca la Bachelard reveria este opusa visarii . Visare inseamna zvarcolire si consum de resurse psihice . Reveria presupune liniste si coborare in adancurile fiintei ,la copilarie .In reverie uitam de griji , de micile/marile spaime nocturne si suntem cu adevarat fericiti . ''Zilele sunt facute ca sa ne odihneasca dupa visele noptii '
Rar am intalnit o carte asa de relaxanta , desi ea se vrea serioasa . Cartea ar merita sa-ti fie citita de cineva ,in timp ce tu stai cu burta in sus si cu un pai intre dinti. Poti sa si adormi in timp ce-o asculti, ba chiar e recomandabil sa tragi un pui de somn in timp ce vara se scurge treptat in toamna .
Mai vorbeste/scrie mos Bachelard despre sexul cuvintelor si imperecherea lor fericita si lipsita de rusine ,despre cuplul memorie -imaginatie , in care imaginatia castiga mereu mai ales atunci cand ne reamintim copilaria . Ne-o reamintim intotdeauna mintindu-ne ,infrumusetand-o cu ajutorul imaginatiei : ''Amintirile mele nu ma recunosc ..eu si nu ele paream imaterial .Alaturi de trecutul apasator al adevaratei mele existente , supus fatalitatilor materiei , suflasem peste un trecut potrivit cu destinul meu interior , impodobindu-l cu frumusete .Si cand ma intorceam la viata de toate zilele , alergam in chip firesc la naivele delicii ale acestei memorii ireale .''
Cam despre asta e vorba in ''Poetica reveriei '' si nici n-ar putea fi altfel din partea unui om care e invidios pe alt scriitor : ''eu , care visez atata , sa-l vad pe el ca viseaza mai bine ca mine ''
|