[Liviu-]

Chestia remarcabilă care mi-a rămas cel mai mult în minte e că Marquez consideră ”Toamna patriarhului” opera lui de căpătâi, cea mai importantă pe care a scris-o în viață și de vreo două ori în dialoguri își desconsideră ”Un veac de singurătate” (și un pic și pe adulatorii cărții. Dacă n-ar fi fost un domn mai c-ar fi zis ”ce dreacu v-a plăcut măh atât la cartea aia, că mi-a fost atât de ușor să vă vrajesc!”)

Toamna Patriarhului mi se pare apogeul stilistic al lui. Cred ca-i cea mai matura din cele pe care i le-am citit si am citit mai tot ce-i considerat important. Cu toate astea Un veac de singuratate are un anume lipici. Comparand cu restul cartilor sale amandoua insa sunt foarte bine scrise si poate cele mai dificil de citit, desi mi se pare o diferenta vizibila si intre ele. Un veac de singuratate poate prinde mai mult si pentru ca nu-i atat de "statica" si, fiind ceva mai lunga, poate te atasezi mai mult de poveste si personaje.