Originally Posted by Namaste:
Tut-tut; lexemul asta nu are ce cauta in vocabularul unui iubitor de arta...
@White: in caz ca nu erai ironic si nu ti se pare ridicola ideea asta anti-plezirista... Problema cu abordatul filmelor ca pe tirfe si a cinematografelor ca pe case de toleranta este efectul limitativ asupra amprentei pe care ti-o poate lasa filmul in intelect, nu in, say, talpi (si a cultivarii post-factum a acestei amprente prin discutii). Cred ca majoritatea cazurilor in care ne grabim noi sa expediem diverse decizii estetice ca 'gresite' (like, no shit, Watson! gresite in raport cu ce norme, cu ce directive), ascund un potential cognitiv imens (la urma urmei, poate si aducator de satisfactii, insa unele mult mai serioase decit cele pripite, instinctive). The 'why' questions (Bordwell, ok), 'de ce a ales regizorul/actorul/whatever sa se comporte in felul dat?', 'ce semnificatie are un element dat al insamblului odata pus pe masa?' -- intrebarile astea sunt (cred, nu stiu, s-ar putea) mult mai productive. Atitudinea centrata pe sfintul binom 'corect/gresit' e the easy way out. Nu zic neaparat ca coeficientul placerii nu are nici un rol in ecuatie (desi tind sa cred asta, la unison cu o armata de spirite ilumintate preocupate de problema - sa incep sa mitraliez nume? citate, ceva?), dar chiar daca e important - e important pentru fiecare in parte; cind purcedem la taclale ne pune doar bete-n roate sa ne agatam de el.