Originally Posted by sigalia:
|
A Streetcar Named Desire ( 1951)
As incepe cu un scurt detaliu "tehnic " :nota 12/10 lui Brando pentru interpretare( (reuseste sa-si umanizeze cumva personajul si prin asta sa-l salveze totusi de la repulsia totala la care orice logica il condamna).
|
scurt si concis comentariul. si bine intuit. cred ca mai sunt si acum femei trecute bine de varsta a doua care suspina dupa Brando, iar repulsia asta despre care spui ca o naste personajul lui, in mod paradoxal,pentru multe eve,generatii la rand, a fost egala cu atractie fizica pura.
desigur, inaintea actorului, exista personajul. dar, ca el sa fie viu, sa capete continut, trebuie neaparat sa intre in pielea actorului, desi logica aia despre care tot tu vorbeai, presupune invers.
eu chiar consider ca, acest rol,interpretat de Brando in maniera lui specifica, ramane unic, tocmai din acest motiv. este interesant ce senzatii ciudate iti poate crea un rol negativ, nu? nu este decat efectul naturaletii si talentului de a face sa fii admirat, fara a te sinchisi prea mult de asta.