|
A Streetcar Named Desire ( 1951)
As incepe cu un scurt detaliu "tehnic " :nota 12/10 lui Brando pentru interpretare( (reuseste sa-si umanizeze cumva personajul si prin asta sa-l salveze totusi de la repulsia totala la care orice logica il condamna).
Partea de filozofie :
Diferitele tipuri de revolta impotriva propriei conditii sunt prinse inspirat in cadrul mic domestic al unei conjuncturi de familie.
Stanley si Blanche sunt in fond manifestarea aceluiasi lucru (durere,vulnerabilitate ,neputinta) in forme diametral opuse.Primul scapa de presiunea interioara si de constiinta inferioritatii sale prin violenta si agresiune.Ea,se lupta cu proprii demoni construindu-si o lume paralela in care se refugiaza.In amble cazuri asistam de fapt la un demers de supravietuire( compasiunea noastra ar trebui ,asadar ,impartita intre ei).
Singura care ramane pe pozitie,sa faca fata la modul real situatiei,este Stella,sotia abuzata si victima dependenta de agresor.Interesanta pendularea ei intre Blanche,sora fragila si Stanley,barbatul imposibil.Acest personaj discret si atat de veridic mi-a placut cel mai mult.
Ideea atractiei fizice dintre Stella si Stanley , indusa fin dupa crizele de violenta,nu trimite exclusiv si neaparat la pasiune carnala; in astfel de situatii,apelul disperat la intimitate este doar o anestezie ,singura poate, accesibila pe moment.
Un film subtil,intr-o nota pronuntata de obscur ,cu un final de o tristete sfasietoare.
|