Easy rider e primul film al lui Hopper ca regizor, si in acelasi timp un film cu buget redus. Lucrurile astea se cam vad, mai ales in prima parte. Nu stiu ce a vrut el sa faca cu trecerile alea blurate de la o scena la alta, mie mi s-a parut ca arata ca si cum nu i-ar fi iesit racordul. Dar, important, asta nu se transforma (cel putin pentru mine) intr-o chestie cu adevarat deranjanta. Poater chiar, in context, da un plus de parfum.
Cel mai interesant lucru legat de Easy Rider mi se pare faptul ca a reusit (atentie, cliseu!) sa treaca proba timpului, desi nu si-a propus neaparat treaba asta. Conceput pentru generatia lui, filmul place si astazi (ceea ce arata inca o data ca lucrurile bune, cum ar fi drogurile, alcoolul, sexul liber, nu se invechesc
). Interpretarea a dat o mare mana de ajutor la reusita filmului, si aici nu ma gandesc numai la Jack Nicholson (aflat si el la primul rol important), ci si la cei doi protagonisti – Fonda si Hopper. De coloana sonora nu stiu daca mai are vreun rost sa vorbesc, face mai mult de jumatate din film.
Ca si ghost, am fost un pic dezamagit de final – mi s-a parut cumva redundant, dar cred ca Hopper a vrut sa sublinieze si mai tare, printr-o explozie de dramatism, propriul atasament pentru congenerii sai rebeli (cum am mai spus, filmul lor le era dedicat).
Un film bun din punctul meu de vedere – 3 stele.