Terra em Transe
Mmmmm...pe cat de tare mi-a placut Black God, pe-atat de straina si alienata m-am simtit de filmul asta. Pur si simplu am avut impresia ca nu pot sa-l pastrund in absolut niciun moment pe parcursul vizionarii. Nici nu am inteles mare lucru din el, am impresia. Nu prea sunt o mare cunoscatoare intr-alea miscarii Cinema Noco din Brazilia dar tind sa cred ca se situeaza cam in acelasi cerc cu Nouvelle Vague-ul. Poate multmai evident politic ca asta din urma, avem de-a face cu un continent care s-a luptat mult timp cu regimurile totalitare. Plus ca structura pe care Rocha o prefera il face extrem de greu de urmarit. Am retinut ca incepe si se incheie cu aceeasi imagine, a lui Paolo aproape de moarte, singur in tot cadrul, cu pistolul indreptat spre cer. Ce se intampla intre astea doua coordonate, tot filmul, de fapt, am impresia ca sunt flash-backuri ale vietii lui. Probabil de-aici si aparentul haos al structurii. Cred ca e foarte important sa stii si cate ceva din istoria Braziliei, lupta de clasa, de-astea... Eu nu ma prea pricep. Am inteles ca Paolo asta a fost deziluzionat de ambele baricade si ca nu exista partid fara cusur, fie el de stanga sau de dreapta. De-aici si transa in care se afla respectiva natiune. In mod ciudat, imi aminteste de ceea ce povestea pe scurt Boia in colectia aia a lui de eseuri despre Romania si transa in care se afla. In fine... N-a fost deloc genul meu de film, l-am terminat greu...m-am simtit tot timpul cam depasita de situatie.
Damnation
On the other hand.... Damnation e unul din filmele mele preferate. Nu stiu sigur daca e atipic pentru Bella Tarr ca nu-s o cunoscatoare. Mie mi s-a parut poate putin mai accesibil decat alte filme de-ale lui dar, cu siguranta, la fel de claustrofobic si nihilist. Cadrul ala de inceput mi se pare excelent. Cel mai bun inceput al unui film...ever? Camera te atrage usor in universul asta care se descompune, se ascunde usor in spatele personajului principal si culmineaza cu ecranul ala negru, cu nimicul, cu negatia, practic. Se-aude totusi robinetul, o mica umbra de speranta sau tortura sunetului? Is inmarmurita de fiecare data cand vad partea aia. Tot filmul, de fapt. Nu numai partea aia. Ii asa de greu sa scrii despre filmele care-ti plac.... De coloana sonora nu cred ca are rost sa mai pomenesc ca probabil toata lumea de pe-aici o stie. Mmmmm...plus saxofonul ala. Scena mea preferata e aia in care Tarr se joaca putin cu perspectiva si cu perceptia noastra si urmareste personajul principal mergand pe-un drum si ochiul e undeva dupa un zid cu privirea obstructionata de-o bicicleta. Habar n-am sa explic o scena (
mostra) . Si mai este aia cand ploua si camera parca mangaie zidurile alea, cu rabdare asa. Bineinteles ca e sub Werckmeister dar e un film care mie mi-a placut tare mult. E mai pe limba mea, asa
Votul meu merge la Tarr, negresit.