|
Four nights with Anna
Mie mi se pare un film extraordinar. Desigur, nu trebuie să pornești cu idei preconcepute și să analizezi acțiunile personajului principal cu sarcasmul colegilor deținuți din finalul filmului. Atunci totul îți va părea penibil, de acord.
Singurul mod în care filmul ăsta poate să te atingă e dacă-l privești din perspectiva protagonistului. Și pentru asta trebuie să empatizezi cu el. Dar ca să empatizezi, trebuie să-l înțelegi și asta deja e destul de dificil dacă-l privești de sus, ca pe un amărît care se-ncurcă în perdele si cade cu curul in noroi...
E un film despre singurătate, alienare și izolare socială. Dar singurătate în adevăratul sens al cuvîntului, una cruntă, totală și fără scăpare, nu singurătatea la modă, cool, romanțată, bună de postat ca status pe Facebook. Și un om aflat într-o asemenea situație face multe chestii pe care ceilalți le consideră penibile. Nu-i vorba de fetish, obsesie sexuală sau mai știu eu ce trivialități. E simpla nevoie de contact uman.
E un film deprimant fiindcă prezintă o existență deprimantă. Vedem totul prin perspectiva protagonistului, cu excepția cîtorva pasaje în care acesta e constrîns să socializeze. Și în momentul ăla ritmul cadrelor se rupe, devine sincopat, fiindcă familiaritatea rutinei în care se zvîrcolește eroul este invadată de forțe exterioare. Nu el controlează, el e cel controlat. Titlul e edificator și în același timp trist, prin ironia sa. Patru nopți cu Ana, nopți consumate doar în imaginația personajului principal, nicidecum `oficializate` ca la carte, cum ne-am fi asteptat.
A doua vizionare pentru mine și filmul a crecut în ochii mei între timp. A lot.
|