ieri pe tren. pe la craiova se urcă un nene, de vreo 70 de ani. pare cumsecade, ochi albaştri , spălăciţi. trenul e din acela cu măsuţă între 4 scaune, stau în faţă cu nenea, la geam. cerul uriaş, plin de oi fantastice, la filiaşi citesc "şef de gară" în patru limbi, viaţa e frumoasă. aşa cupolă mişto, nu-ţi vine să crezi cum turmă nu pică la pămînt, că grămezile de lînă zboară aşa băţoase, straie ciobăneşti aruncate în aer la zvîntat, trenul taie în mers interiorul unei scoici, închisă în chip de
fish eye. minunat. nu trec nici 10 minute, că văd cum din geanta moşului apare un prosopel brodat cu verde, în cruciuliţă. pe prosopel se caţără nişte pîine, un cîrnat cam umed. toate acestea le văd prin geam,studiez banchetul prin reflecţia ferestrei, mi-e nu ştiu cum să holbez ochii la avuţia culinară a omului, poate mai crede că poftesc. nu vreau să-l fîstîcesc, deşi îmi cam vine să-l fulger cu nişte priviri oţărîte.
(eu nu pricep de ce oamenii nu mănîncă acasă, înainte să plece în călătorie, pe peron sau în sala de aşteptare. sau, dacă tot vor echipamentul fără de care o masă nu e o masă, dacă o masă e chestie de mobilier, de nelipsitele masă şi scaun adică, de ce nu-şi iau un covrig, o merdenea, ceva ce nu necesită solicitări olfactive de prisos? vagoanele sunt spaţii închise. cel puţin la clasa a 2a, unde circul eu, neam de aer condiţionat şi de ventilări subtile. cînd intri acolo, apoi fi pregătit pentru fucking total immersion, ca pe submarin. stai în suc propriu 8 ore.. unii au scuza că în tren se pot spăla pe mîini, că pe peron nu ai unde, ceea ce nu e cazul cu moşul meu. în plus, cît am staţionat, am văzut şi o fîntînă în perimetrul gării.)
desface, centimetru cu centimetru, cîrnatul din membrană. mezelul de casă sclipeşte ca bătut cu aur, semn că grăsimea din el s-a cam topit de amorul şi aşteptarea ingerării, s-a subţiat de transpirat colesterol. hap din pîine, hap din cîrnat, omul reduce metodic centimetrii cu iz de usturoi şi ienibahar. mai scoate un ou şi un briceag roşu, victor inox. am şi eu unul la fel, are penseta foarte bună. taie oul în două şi începe să-l mănînce cu briceagul. taie cîte o bucată şi şi-o îndeasă în gură. clefăie. de ce clefăie cînd mănîncă ou? o fi fierbinte? prin geam văd cum cadenţa aproape perfectă a mesei se strică. omul apropie un şerveţel de gură, pe care îl umple cu sînge. strînge tare în josul gurii, s-a rănit la buză, gingie, limbă? ia al doile şerveţel, care păţeşte la fel, apoi al treilea. ochii omului se umplu şi mai tare de lichid, de data asta nu cel firesc , al senectuţii, ci de lacrimi. trec cîteva minute în care omul îşi imobilizează gura, pentru a opri hemoragia. se pare că fluxul s-a oprit. mai are o jumătate de ou. încearcă s-o termine, de data asta cu tăişul briceagului îndreptat spre exterior. buza mişcată se repune pe secretat lichid, omul se încăpăţînează, dă gata oul în două cu sînge. eu sunt pe punctul de a perfora geamul cu privirea, mai ales cînd omul, după ce s-a tamponat îndelung cu şerveţele, mulţumit că nu s-a dat aşa uşor pradă jenei şi descurajării şi şi-a terminat prînzul cu succes, scoate ceva dintre dinţi: ou, pîine, un dinte?
nu văd foarte bine, pentru că dincolo de sticlă e zi şi nu avem "norocul" să trecem prin vreun tunel, care să clarifice ce anume e chestia aia gălbuie, prinsă într-un aşternut alb de celuloză. îl împachetează expresiv în pătratul de hîrtie, după un examen furiş şi bagă tot la loc, în geantă.
după toată scena, prind ochii îndureraţi ai bătrînului, inundaţi de o durere sîcîitoare. oi fi fost eu vinovată? m-a văzut prin geam, cum îl observam? şi mie îmi pică toate din mîini, cînd mă simt observată, îmi agăţ bluza de scaiul gecii şi mă ridic cu tot cu ea smulsă din cui, vărs sticla de apă pe vecini. dar leacul e simplu: să prinzi privirea observatorului şi să susţii confruntarea, uneori de mai multe ori, pînă cînd celălalt coboară ochii. de multe ori prelungesc agonia, îi amîn dezlegarea, rămîn în mecanica obiectului neputincios, studiat. privirea directă e garantul că obiectul e şi subiect, iar la nevoie îl poate transforma şi pe observatorul-subiect în obiectul unei scrutări reci, insidioase, ironice, obscene prin curiozitate.
de ce nu am pus chestia asta la "ce te enervează"? pentru că mă enervează îngrozitor că topicul "ce te enervează îngrozitor" are mai multe pagini decît "sunt fericit, pentru că.." , dar şi pentru că întîmplarea nu m-a enervat îngrozitor. deşi nu sunt sadică, sunt fericită că prînzul acela, care se anunţa ca dezlegarea la peşte în post, abundent şi cu 3 feluri principale, s-a redus la cît a fost.