Nu, serios acum, mi-e cam lene sa ti-l povestesc si oricum nu e mare lucru de povestit. Mai bine-i asculti pe baietii de pe mubi. Oricum, daca n-a ocurs nici un declic in tine la contactul cu conceptul sinoptic-teoretic al filmului, s-ar putea sa nu te prinda. Dar. Avand in vedere ca m-am uitat mai devreme la
Zhit si mi s-a parut jenant de slab (parca incropit de o sleahta de studenti; incoerenta suprarealisto-autista; solemnitate nesubstantiala si neargumentata evenimential ci doar bagat pe gat cu ajuotrul muzicii; chiar a fost ridicol cat de grave puteau sa fie tonurile alea muzicale - cre' ca nici dzeu la apocalipsa n-o sa se ia atat de in serios, daca e sa avem parte si de soundtrack; schimonoseala intru tragic a actritei 'principale' e histrionica; perspectiva autorului e o sociologie pauper-pesimista la modul superficial, kitschos - nota o vorba odata Cioran in Caiete:
pesimismul oamenilor marunti; asta a fost si senzatia mea aici. Si Adorno ar putea plusa si el aici cu ideea "lasului cinism", dar mi-a marturisit ca l-a bagat Malombra in sperieti si nu mai indrazneste sa se apropie de forum etc. etc)
Originally Posted by charles:
Concluzia e pripită. Dar asta pățești dacă adopți metodologia twinsen-iană  |
Oh well, parca tot maestrul Twinsen zicea candva ca un film nu e un meci de fotbal. Un gol din offside in prelungiri nu sterge cu buretele prestatia cretina si dezgustatoare de pana atunci. Procesul de comprehensiune a filmului (zicea
cineva) sta necesarmente in doua prezumtii fundamentale: aceea de
mimesis si aceea de
coerenta a intregului. Pe primul nu insist fiindca-i irelevant. Al doilea se refera la faptul ca un spectator sanatos si educat postuleaza ca nicio particica din arhitectura filmului nu si-a gasit acolo locul accidental si fara sens. Eu la filmul ala am inteles (relativ, dar asta-i alta poveste) cum si-au gasit locul scenele de actiune exploziva, ciocnirile dintre fortele de ordine calare si 'revolutionari', de exemplu. Am inteles ca nu e nimic in spatele lor si ca autorul le-a vazut interesante intrinsec, ca spectacol empiric-formal... si cum eu tin mult la o veche zicatoare hollywoodiana din cercul scenaristilor conform careia:
if the scene is about what the scene is about, you're in deep shit...
Originally Posted by Windom:
Pana sa procesez complet imaginea, deja imi fugise gandul la Fire Walk With Me.
