Intentions of Murder
Mi-a plăcut, mi s-a părut cel mai original film asiatic din turneu, pînă acum. Are mai multe elemente care-i conferă unicitate în peisajul cinema-ului clasic japonez (cel puțin între filmele servite de noi în turneu). Mai întîi, filmul are o anumită doză de perversitate care-l apropie mai mult de Oshima decît de clasicii moraliști care ne-au plictisit în cîteva rînduri pe parcursul săptămînilor trecute. Nu mai există acel accent pus pe valorile tradiționale, onoare etc.
Dimpotrivă, relația dintre protagonistă (finally, un personaj feminin interesant și căruia nu-i plîngi de milă) și infractor devine una care pare să încalce toate codurile morale propovăduite în clasicele japoneze cu care am avut de-a face pînă acum. M-a dus cu gîndul la relația protagoniștilor din
The Night Porter, deși aici e vorba de altceva.
Sadako nu e eroina cu care ne-am obisnuit, martira cu care trebuie să simpatizezi. E un anti-erou, am putea spune, de la înfățișare și pînă la istoria ei. Soarta a plasat-o în mijlocul acesei familii ce se vrea respectabile, legîndu-i destinul de un bărbat cu care pare a avea o relație extrem de curioasă. Ignorată dar, în același timp ținută din scurt, ea găsește o cale de evadare în brațele acelui
perpetrator (din nou un personaj extrem de interesant, poate cel mai fascinant dintre toți). Primul contact dintre cei doi mi s-a părut una dintre cele mai reușite scene din film - asaltul asupra femeii se transformă, treptat, dintr-o încleștare a voințelor într-una a simțurilor. Punch-line-ul de-abia urmează însă, în momentul în care tipul o plătește pentru „servicii”, ca pe-o prostituată, cu banii pe care inițial îi sustrăsese tot de la dînsa.
Este un film, de multe ori, bizar, cu elemente suprarealiste și shot-uri care fascinează privitorul, de o frumusețe aparte. Imagini care reușeșc, în același timp, să-ți transmită un sentiment de neliniște (shot-ul cu locomotiva e de-a dreptul lynchian).
Singurul lucru care m-a deranjat a fost, cum a remarcat și MinRep, voiceover-ul. Deloc subtil și cumva enervant. În rest, no complaints, filmul a reușit să-mi stîrnească interesul și să mă intrige cum n-a mai făcut-o pînă acum un alt clasic japonez din competiție. Dacă
Sepukku a fost, totuși, mai bun,
Intentions reușește să fie mai interesant...
O să votez totuși cu Altman, McCabe mi-a oferit totuși puțin mai mult la capitolul satisfacție cinefilă, rămînînd un film „de suflet” (dacă ar fi să am unul
).
Vot: Altman