|
Critica de gasca nu are doar o "ramura" intelectuala.
Are si o avangarda dura, contondenta, minereasca si pseudo intelectuala (reprezentata pina de curind de Valerian Sava) si o orientare de mahala, unde nu mai poate fi vorba de finetzuri ci mai degraba de umori feminine intirziate, exteriorizate ca in groapa lui Ouatu.
Ultima directie este reprezentata cu brio de Anca Gradinaru si Alexandra Olivotto.
Prima e mai degraba o critica de petreceri de la festivalurile internationale de film.
Majoritatea scrierilor sale, produse in urma unui eveniment cinematografic vor fi majoritar referiri la chefuri, localuri, betii, si eventual la dinamica stomacului propriu, greu solicitat de alcool in principal si de filme in secundar, la aceste evenimente.
Discursul domnisoarei are o dinamica manelista. El reafirma valorile gastii si arata neaparat cu degetul spre dusman.
Anca Gradinaru e o Mimi Camatareasa a asa zisei critici de film actuale. Ea da si primeste inzecit ca orice camatar.
Ofera articole care mai degraba ar putea fi publicate la gazeta de perete a Liceului de energetica din Cernavoda dupa proiectia ultimului film american iesit pe ecranele Casei de cultura a sindicatelor din localitate, si evident primeste invitatii la toate manifestarile de profil din tara si strainezia.
Caci, nu-i asa, sa vomiti pe un colt de masa la un bar insalubru din Berlin dupa ce stomacul tau inghite pe linga alcool si un film altfel decit cele romanesti cu care esti obisnuita , costa ceva.
Alexandra Olivotto e mai spontan agramata.
Nu vrea sa para intelectuala ca prima. Ea explica poporului neaos cum vede dinsa filmul si ce intelege din el (culmea e ca nu prea intelege nimic) asa cum un sofer de TIR explica altui sofer de TIR ratacit, pe ce bretea de autostrada trebuie sa se inscrie ca sa ajunga acasa.
Sigur, hermeneutica unui sofer de tir este una simplista si orientata, dar cind hermeneutica Alexandrei Olivotto ajunge la nivelul hermeneuticii unui sofer de tir, ne aflam intr-un vid al semnificarii.
Sintem in preajma unei gauri negre a sensului. Unde nimic nu mai are sens sa fie explicat pentru ca nimic nu mai exista.
Nici macar Alexandra Olivotto sau Anca Gradinaru.
Adica niste gauri negre ne explica asa, uneori, cite ceva despre niste mici fragmente de neant.
|