[Federico]

''Libertate '' Jonathan Franzen Am avut multe asteptari de la cartea asta dar vad ca la pomul laudat trebuie sa te duci cu toporul nu cu sacul . O familie americana din clasa de mijloc analizata pe toate partile si ramurile arborelui genealogic. Sociologie de inalta clasa dar foate putina literatura .
Am inteles ca oamenii aia sufera , se despart , se impaca , se urasc , se iubesc dar pe mine drama lor ma lasa rece . Ma lasa rece pentru ca toate belele lor nu se abat din afara , nu se pravalesc peste ei, ci ei sunt cei care-si fac raul cu mana lor . Merita cu varf si indesat fiecare depresie ,fiecare anxietate careia ii dau nastere ca niste egoisti . Sunt o turma de bezmetici care actioneaza instinctiv si pe urma se mira ca au dat-o in gard .
In ultimii ani am citit multa literatura americana dar parca incep si eu sa ma satur de toata smiorcaiala si negativismul din literatura lor . Se pare toti scriitorii americani s-au inteles sa dea cu tara lor de pamant si sa besteleasca visul american in toate modurile cu putinta . Saracii de ei ce vieti pustii au ,ditamai casoaiele si ce deprimant e sa ai 3 masini in garaj si o amanta in intretinere .
6/10 pentru ca m-a obosit la greu cu familia asta de cretini

Si joyceano-salingeriano-nabokovianului din mine i-a picat cam greu la stomac opera dlui Franzen, dar mi-a placut mult pana la urma Libertatea. Mai mult decat Corectiile. Poate si din cauza ca la al doilea op eram deja familiarizat cu MO-ul autorului si am am putut sa-l asimilez cu mai multa eficienta. Plus ca si subiectul e mai ofertant. Vremuri mai noi, generatii mai tinere. Cu batranii de dincolo era mai greu sa ai rabdare (desi si acolo scena in care-l gaseste Denise pe tac-so in prostratie cataleptica pe dusumeaua subsolului scremandu-se sa-si efectueze o clisma rectala iti inmoaie parca un pic picioarele). Iar acum ca m-am intalnit iar cu stilul asta de o discretie aseptica, care incearca sa transparentizeze la maximum perdeaua de cuvinte si sa focalizeze atentia stric pe infrastructura semantica si pe universul diegetic pe care-l sustine, tre' sa recunosc ca incep sa ma injunghie niste dubii care devin si niste acuzatii de frivolitate si narcisism pe care imi vine sa le arunc asupra lui Nabokov et co. Apropo, tot recent am dat si peste o referinta la Hannah Arendt care cica s-ar fi aratat lezata de o anumita vulgaritate pe care o emana eleganta auto-constienta, fetisistica, exacerbata, narcisistica a retoricii nabokoviene. N-as tine s-o contrazic cu orice pret.
Anyway, in legatura cu Libertate, scena mea preferata e cea in care o concediaza Walter pe Patty: uite, iti promit ca nu am de gand sa tip, fiindca e Jessica in casa. Insa trebuie sa ma ajuti. NU TE PREFACE CA NU STII CE S-A-NTAMPLAT ca altfel o sa urlu de-o sa-ti sara creierii. Sau ceva de genu; e citat din memorie. ( Daca ai cartea in original, bremen, ar fi misto sa reproduci fragmentul aici. Eu n-o am nici in romana dar tin minte ca era niste scartaituri tehnice inefabile la tot pasul care ma scoteau din minti.) Acel 'trebuie sa ma ajuti'... e atata ura acolo... E de-o mie de ori mai dur si mai expresiv decat daca ar fi fost ceva de genul 'mars in mortii ma-tii afara, tarfa, ca nu-m ia nici zece secunde sa-ti fac teasta tzandari!!!'. De unde si vorba less is more, banuiesc. Ura si furia aia e comprimata asemanator mecanismului de formare a gaurilor negre. Stelele sunt atat de masive si de grele si de dense incat colapseaza in sine insele.