|
Seppuku (traducere libera)
Prima perspectiva: la castelul clanului Iyi se perinda o multime de ronini saraciti care, pentru a capata cativa banuti, incearca sa-si induioseze gazdele spunandu-le ca vor sa-si faca harakiri. Din punctul de vedere al conducatorilor clanului, situatia e foarte grava, fiindca se arunca in derizoriu tot ce are un samurai mai de pret: onoarea. Pentru a se da o lectie tuturor cersetorilor mascati, e ales un tanar ronin. Amagit ca va fi ajutat, acesta e in final obligat, in numele demnitatii castei, sa se tina de cuvant si sa-si ia viata.
A doua perspectiva ne e oferita de un samurai mai varstnic, Hanshiro Tsugumo. Pe scurt, el le spune celor din clanul Iyi: nu cumva exagerati cand sunteti atat de drastici? Cand condamnati fara a judeca? Pentru ca, iata, tanarul constrans la sinucidere nu era un escroc, ci un tata disperat – aici e redata istoria tanarului, care, in paranteza fie spus, mie nu mi s-a parut deloc melodramatica. Dimpotriva, am avut impresia ca regizorul a sesizat pericolul caderii in lacrimogen si l-a evitat prin scurtarea la maxim a povestii si contrapunctarea ei de cate ori a fost posibil.
Bine, par sa-i raspunda lui Hanshiro capeteniile clanului, tu ne-ai spus o poveste emotionanta, si ne pare rau pantru tanarul tau prieten. Dar noi nu am procedat gresit. Noi trebuie sa aparam cu orice pret onoarea samuraiului, practic edificiul pe care se sprijina casta. Ca mai apar si accidente de parcurs, e regretabil, dar linia trebuie tinuta cu strictete. Iti intelegem durerea si te compatimim, dar in nici un caz nu puteam face altfel.
Urmeaza momentul cel mai important al filmului: cele trei cozi aruncate in fata samurailor. Miza se ridica brusc. Daca pana acum lupta de idei se dusese intre omenesc si onoare, acum este pusa in discutie chiar aceasta din urma. Li se arata samurailor cum trei dintre ei, cei mai capabili in lupta, au incalcat fara scrupule codul bushido. Altfel spus: ati ucis in numele demnitatii, dar demnitatea voastra e doar o vorba goala. Nu avem pe ce sa ne mai certam. Tanarul care de dragul familiei si-a uitat rangul si onoarea va este clar superior; l-ati omorat pentru un singur cuvant, iar cuvantul asta nici macar nu are pentru voi o semnificatie reala. Demonstratia e simpla si clara, de necombatut. E evident ca Hanshiro trebuie omorat – uneori adevarul e mai dureros decat orice afront. Pentru prima si singura data in film, apare o scena de lupta, care si mie, ca si altui comentator de pe forum, mi s-a parut aiuristica: samuraiul pensionat facand ravagii printre dusmani si trebuind sa fie, in cele din urma, impuscat.
Si finalul, cu seful clanului in prim-plan, si cu o noua perspectiva: da, onoarea samurailor nostri s-a dovedit lipsita de continut. Dar ea nu e o vorba goala. E pur si simplu o forma. Si, cu sau fara continut, forma asta trebuie pastrata. E tot ce are casta noastra, tot ce ii trebuie ca sa supravietuiasca. Daca ea n-ar supravietui,
1. Kobayashi n-ar putea face in 1962 filmul Seppuku
2. S-ar pierde o discutie interesanta despre filmul japonez pe forumul Cinemagia.
Concluzie: un film foarte bun, alert (eu nu m-am plictisit nici o clipa), pe un scenariu de mare complexitate, excelent interpretat.
|