Seppuku
Da...cred ca e o chestiune de gust. Eu nu pot fi nicicum impresionata de un film clasic japonez. Ceva nu se suprapune. Banuiesc ca e cultura total diferita si mi-e foarte greu sa-i inteleg...si sa empatizez. Nu ca asta e sopul meu suprem cand vad un film...dar banuiesc ca, intr-o anumita masura, trebuie sa pricep starile si ratiunile personajelor. Asa-mi trebuie daca am refuzat sa citesc Shogun-ul cand am fost mai tanara. In sfarsit... Filmul nu mi-a displacut dar nici nu m-a impresionat peste masura, n-a avut acelasi efect pe care l-a avut asupra lui MinRep si-al lui Windom. Mi-a fost destul de greu sa "intru" in film. Tot timpul aveam impresia ca ceea ce se intampla pe ecran mi-e total strain. De la povestile samuraiului-tata pana la lupta pentru supravietuire a samuraiului-sot. Ultimele 40 de minute m-au prins mai tare, insa. Probabil pentru ca s-a adus in prim-plan discutia aia despre ipocrizie si pastrarea unei anumite etichete in numele onoarei pentru ca, de fapt, aceasta pastrare a unei traditii consumate, reprezinta, in mod ironic, anularea oricarei forme de demnitate. If that makes any sense at all... (in capul meu are sens...). In fine, mi s-a parut pe aceeasi scara cu Life of Oharu, deci, undeva la 3 stelute. Cred ca n-o sa ma mai fortez sa-mi placa cinematografia clasica japoneza. O sa ma resemnez cu gandul ca, desi ii pot aprecia o anumita calitate artistica, nu e pentru mine.
