|
Daca nu e cu suparare, eu as vrea sa (re)aduc discutia in topic - sa-i lasam putin pe Coanda si Parvan sa se odihneasca-n pace. Am pus re intre paranteze pentru ca, de fapt, am vazut extrem de putine pareri despre film. In general, observ ca opiniile, chiar si cele care nu merg pana spre Burebista, vizeaza mai degraba biserica, statul-roman-cel-becisnic sau regizorul-oportunist-care-ne-defaimeaza-peste-hotare.
Or eu cred ca filmul lui Mungiu merita mai mult de-atat. Mi se pare, in primul rand, echilibrat, obiectiv pe cat se poate si nepartizan intr-o chestiune care naste partizanate viscerale. Povestea nu e despre ortodoxie sau romanism; daca era plasata intr-o manastire de maici din Spania, sa zicem, putea sa iasa aproape exact la fel. Ca noi ne inflamam cunoscand subiectul (faimosul caz Tanacu) si avand deja o opinie despre el dinainte de a fi vazut filmul, OK, putem s-o facem. Doar ca, facand astfel, pierdem o foarte frumoasa poveste despre lipsa de comunicare, opacitate si, mai ales, despre cat de relative sunt notiunile de bine si de rau.
Aici eu vad un mare merit al filmului. Spre deosebire de majoritatea criticilor sai, Mungiu nu pare a sti ce e bine si ce e rau. Personajele lui sunt oameni, nu intruchipari. Obiectiv, preotul finalmente ucigas nu se arata deloc lipsit de suflet. El putea oricand s-o alunge pe Alina. De fapt, incearca sa faca asta, dar nu reuseste pentru ca fata n-ar fi avut unde sa se duca - asta nu ar fi trebuit sa il opreasca daca era un ticalos, nu? Nici gazdele din sat ale Alinei nu sunt oameni rai. Ar tine-o si n-ar tine-o, ii dau la plecare banii, dar nu pe toti, din perspectiva lor sunt foarte corecti, din a ei, evident, nu. Ca in viata, fiecare personaj din film are o viziune proprie asupra moralei, si actioneaza in conformitate cu ea. Edificator e acel dialog al surzilor dintre cele doua fete, despre iubirea de oameni si iubirea de Dumnezeu.
Asa incat, dupa parerea mea, nici vorba nu poate fi aici de denigrare - a ortodoxiei, a romanismului etc. Daca vreti, "denigrat" iese Omul, fiindca e asa cum e. Aici Mungiu se inscrie intr-o serie lunga de denigratori, fie ei romancieri, dramaturgi sau regizori - cei care se tot incapataneaza sa ne arate asa cum suntem, si nu cum ne imaginam noi c-am fi.
|