[rvn]

'Dupa dealuri" este un film cu sensuri multiple. trebuie doar sa le percepi intrand in lumea destul de "stramta" si restransa (ca numar) a slujitorilor intru credinta lui Dumnezeu, in acelasi timp cu Alina. senzatia mea, urmarind filmul, a fost ca, Mungiu a plasat camera pe umarul fetei si a lasat-o libera, sa filmeze fara sa aiba indicatii speciale despre unghiuri si alte artificii..
totul este natural, plin de emotie si frustrare in acelasi timp, un tablou cu fete vii care-si petrec nesfarsitele ritualuri impuse de organizarea vietii monahale, fara sa cracneasca, fiindca dincolo de gardul si curtea saracacioase, nu exista nimic mai bun decat asta.
este un film despre manipularea mintii si despre impostura. lupta Alinei pentru recastigarea mintii Voichitei se duce cu aceste doua lucruri. adversarul este vizibil doar pentru ea si cauta sa-l demaste, infruntandu-l chiar si in fata altarului, gata sa sacrifice chiar si viata, pentru a recastiga singura fiinta care-i aratase afectiune. e tare greu sa cresti intr-un orfelinat si e tare greu traiesti fara speranta. cred ca e cazul sa ne intrebam, cat de mult ne ofera credinta si ce fel de alternativa este ea pentru a avea o viata mai buna.am observat in ultima vreme, popularizarea excesiva a bisericii ca institutie si a diverselor manifestari religioase organizate de ea. mi se pare grotesca chestia asta si nu o vad decat ca un mijloc eficient de manipulare a acelora, din pacate foarte multi, care sunt lipsiti de speranta, slabi...si poate, Mungiu si filmul lui, au reusit sa aduca la suprafata, o realitate pe care, multi dintre noi o stiam,dar o ignoram din nepasare.