[Mercutio]

Filmul este o calatorie speciala. O calatorie foarte intima si pentru mine nu este a gindului cit a emotiei.
Iar emotia nu trebuie sa fie ceva idilic si frumos cit emotia bruta a vietii.

ok, inteleg, dar emotia transmisa spectatorului trebuie sa fie destul de intensa pentru a atrage cat de cat atentia, pentru a fi perceputa. ce ar trebui sa simtim noi in raport cu cele doua personaje ale tale? te lasa indiferent, nu sunt definite indeajuns. trebuie sa avem o idee, o sugestie, un gand (asa cum zici tu) despre aceasta tanara, care priveste in gol si spune vorbe lipsite de sens, pentru a avea o farama de empatie, simpatie sau antipatie fata de ea. gandul este strans legat de emotie. nu cred ca poate fi altfel. emotia bruta a vietii? da, e adevarat, exista ceva, se simte ceva doar purtand camera printr-un peisaj, sau urmarind cu ea niste persone/personaje. dar care e atunci diferenta dintre filmul tau si imaginile redate de o camera de supraveghere? de ce m-as uita la filmul tau si nu la o camera web din piata unirii sau ceva? ar fi mai interesanta aceasta din urma. viata e mai palpitanta acolo. sau, mai mult decat atat, de ce sa nu o contemplam direct de la fata locului?
ori filmul, cred, trebuie sa fie mai mult decat atat.

Si mai e o chestie de care am devenit constient de foarte curind, ca imi doresc sa fac film in care exista un triunghi intre ecran si spectator. Spectatoruul uita de el de foarte multe ori cind priveste un film. Eu imi doresc sa il tin prezent in el insusi. Sa stie ca el experimenteaza o lume, o priveste, o contempleaza.

daca spectatorul e mai mult constient de el insusi, daca gaseste preocupare si confort in launtrul lui, iarasi te intreb, la ce bun filmul tau?
ideea ca el, spectatorul, sa nu uite ca e spectator, vine de la Brecht. insa Brecht n-ar fi facut nici trei parale, ca sa zic asa, ca autor, daca operele lui erau goale de idei. dimpotriva, constituiau si constituie ideologie curata, propaganda chiar.