[zeno.marin]

Sa fac si eu un comentariu inteligent: "Nu poa' si Haineken asta sa faca un film cap coada sa priceapa omu ceva?..."

Probabil ca ar putea, dar atunci mai mult ca sigur si-ar renega propria creatie, pentru ca filmele sale au ceva in comun pestele in a carui coada se si termina. Daca exista un inceput, atunci sfarsitul are loc undeva mult in afara filmului si mult in afara intelegerii oricui incearca sa desluseasca ceva ce nu a fost menit sa fie inteles. Senzatia anticipabila, si cam singura la Haneke, e ca oricat de mult vei manca, tot vei pleca flamand de la masa.

Caci totul frizeaza abstractul, prin fragmente si detalii, cioburi si franturi intelectual solicitante, transpuse in cadre care se opresc cu sacadare enervanta. Si nu oricum, ci intr-o anarhie morbida si matematic pe cat de riguroasa pe atat de implacabila. Totul poarta amprenta unei recurente metodice, de la simplitatea chinuitor de detaliata a imaginilor cotidiene, la analogiile cu desertaciunea vietii.

[Der Siebente Kontinent (1989)]