Imi cer scuze anticipat daca sunt negativist si descurajant dar... teoria mea e ca exista ceva putred in insasi esenta intregii idei.
omudindulap a pus odata cu foarte mult fler punctul pe i. El nu participa fiindca nu-i plac temele pentru-acasa. M, de asemenea, vorbea candva despre vitalitatea libertatii si spontaneitatii ca ingrediente in tot ce tine de pregrinajul nostru de cinefili. And I think she was on to something. E un aer de mecanicism, o atmosfera cazona in toata treaba asta... si asta se bate-n cap cu ceea ce au in vedere din capul locului consumatorii de arta in general. Sa-ti faca altii programul si-nca pe termen lung... that kinda kills
it. Pauline Kael, also, zicea in Eseul Ei ca se simte terifiata in fata ideii de a-si bate-n cuie in agenda, cu un car de zile inainte, la ce film o sa se uite.
Dar, in ce ma priveste, eu as mai fi putut trece peste asta din cand in cand. Timpul si lenea la fel. Isi baga si ele coada, dar nu pot sa urlu la luna de frustrare din cauza asta. La mine principalul motiv e incompetenta.
Nu mai intelg critica de film. Dac-am inteles-o vreodata. Abia mai pot sa scot cu forcepsul doua trei propozitii despre un film. Si alea cvasi-oligofrene. La
All That Jazz , de exemplu, chiar incercasem. Revazusem filmul de doua ori chiar. Am citit chestii despre el, m-am gandit, dar - nihil, at the end of the day. Nu stiu ce-am. Si-am citit o groaza de chestii in domeniu. Cred ca m-am imbolnavit de
trained incapacity. Sintagma introdusa - nu rade, ma - de autorii
Studying Contemporary American Film: A Guide For Movie Analysis.