[robertsandu]

Ce pot să spun despre In Cold Blood? Țin să-l contrazic pe MinRep și spun că filmul e remarcabil, dar nu atât prin felul în care arată (voi reveni în rândurile următoare asupra acestui aspect), cât mai ales ptr. senzația de autenticitate extraordinară pe care o induce privitorului. Am avut deseori impresia că mă uit printr-o fereastră în timp și văd chiar desfășurarea cazului Clutter. Nu-i niciun secret faptul că filmele realiste bine făcute au avut dintotdeauna un impact puternic. Cu atât mai mult, cu cât ele au la baza un fapt real. Căci altfel experimentezi un film știind acest lucru.

Acum, ca o poziție personală, aplaud mai mult fidelitatea față de realitate cu care ni s-a prezentat crima decât amprenta regizorului - care mi s-a părut neinspirat. Dacă ai un story puternic cum se zice, atunci eu cred că e mai bine să renunți la chițibușuri și să te axezi pe ea. De ce să apelez la montaje create, evident, artificial, când pot să las povestea să vorbească liber? Un astfel de film, care are lucruri atât de puternice și dure de povestit, nu trebuie să conțină niciun fel de distragere la nivel vizual. Sau, mă rog, așa cred eu.

Ori, în prima jumătate din In Cold Blood, avem tot felul de tăieturi de montaj problematice. Un personaj se spală pe față într-un cadru, iar în cadrul imediat următor un alt personaj se uită în oglindă (după ce ni se sugerează s-a spălat, la rându-i, pe față). Astfel, într-un interval de câteva secunde, acțiunea se mută fulgerător dintr-un cadru spațial în altul. În plus, îmi vine f. greu să cred că mai multe personaje fac exact aceleași gesturi simultan. Ceea ce înseamnă, de fapt, că aceste cut-uri dau peste cap și continuitatea temporală, nu doar pe cea spațială. N-am înțeles motivul pentru care s-a apelat la această tehnică. Doar ca să găsim și puțin modernism în film? Avem Noul Val Francez pentru tăieturi năstrușnice de montaj. E suficient.

La nivel narativ, mi-a plăcut faptul că s-au omis anumite evenimente importante (însăși crima), pentru ca mai apoi să se revină la ele și să se prezinte retrospectiv, prin flashback. În acest mod, am putut vedea desfășurarea crimei destul de târziu în film, iar asta a adăugat un plus de suspans binevenit. Tot legat de flashback, tehnica aduce aminte de începuturile cinemaului american și de epoca noir din anii 40-50. A fost folosită exemplar și în Out of the Past, ceea ce mă face să cred (deși poate fi doar o coincidență) că este unul dintre procedeele cinematografice preferate ale lui White. Legat de prezența naratorului din partea de final, mie nu mi s-a părut tocmai justificată. Faptele vorbeau de la sine, nu era nevoie de o voce care să le explice. Deși nu m-a deranjat.

Thumbs Up (Singurul lucru care nu mi-a plăcut deloc au fost acele cut-uri aiurea. Povestea e mult prea importantă aici ca s-o "schilodești" cu astfel de trucuri).

PS: Cei doi actori care i-au interpretat pe criminali, (n.r Robert Blake și Scott Wilson), au fost realmente fantastici și cred că o parte din puterea cu adevărat remarcabilă pe care o are pelicula li se datorează în mod special lor.