[Igor12]

Histoires Singulieres- Jean Muno


O culegere de nuvele fantastice a scriitorului belgian Jean Muno ce m-a captivat cum putine carti reusesc sa o faca. Nuvele simple, de mici dimensiuni, unele foarte scurte in care realitatea se amesteca cu imaginarul ca in unele vise in care se amesteca oameni pe care nu-i cunosti ce trec prin situatii halucinante, vise incomode, ce te agita, vise din care doresti sa te trezeti pentru ca nu stii cine esti tu, unde esti, e real si ireal in acelasi timp, dar al caror final te face sa mai amani un pic trezirea. Personajele se dedubleaza, fiecare e el insusi dar aflandu-se in acelasi timp intr-o alta dimensiune cunoscuta doar lui, perceputa doar de el. Cuvintele sunt invaluite in figuri de stil, lovind si apropiind in acelasi timp, ca ceva oribil dar fascinant, care te atrage si respinge in aceeasi masura. Pentru cei care au rabdare, o mica mostra:

TELEFONUL
Ca inainte.Exact ca inainte. Ba inca si mai groaznic. Miercuri(de fapt nu stiam ca-i miercuri) a sunat telefonul. M-am repezit, caci speram sa fie Denise. Alo!... Tacere. Alo!... O stranie si parca indepartata tacere. In sfarsit cineva :" Tu esti?... Tu esti, Patrick?" Cu cata oroare, am recunoscut vocea.
Miercuri, la ora convenita. Ca inainte! Ar fi trebuit sa raspund..Nu.
Si din nou, dupa cateva minute, telefonul. L-am privit fara sa ma clintesc, apoi, nemairezistand, am iesit din camera. A sunat indelung, era cumplit. De fapt am stiut dintotdeauna ca asa va fi, ca nu va exista nici o ruptura, un inainte ori un dupa. Ma are la mana, da, gratie lighioanei aceleia mici, din ebonita neagra ce sta pitita intr-un colt al camerei, ma are la mana.
Am dormit rau. M-am trezit de mai multe ori si de fiecare data, cu neliniste, o auzeam sunand, sunand mereu in adancul casei goale...Sau daca nu, poate ca in alta parte, in mine, in cosmarurile mele?
Stiu ce cere, ce pretinde. Sa ma prezint in fata ei ca de obicei, duminica la orele trei, cu cateva flori sau orice atentie delicata, ca sa se confirme o data in plus ca ne iubim, in ciuda situatiei, de vreme ce asta e firea lucrurilor. Ca inainte, ca intotdeauna. Nimic nu s-a schimbat: adevarul e pe veci inadmisibil.
Astazi e duminica. Ma voi duce. atata timp cat nu voi merge, telefonul va suna.
Ma voi duce si voi lua flori. De orice fel, proaspete sau uscate, un buchet sau coroana: in ochii ei, atentia conteaza, dovada, ritualul. Fidelitatea.
In ochii ei, ca inainte!
Voi culege flori din gradina- ultimele ruje de toamna- si ma voi duce la ea pe jos. Nu e prea departe. Ma voi inarma si cu o grebla mica, pentru ca inca nu e piatra pe mormantul ei...