View Single Post
Old 18 Sep 2012, 02:08   #3
Mercutio
Guru
 
Mercutio
 
Join Date: Oct 2008
Posts: 1,333
Galoup, fost sergent, rememoreaza intamplarile care au dus la demiterea lui din Legiunea Straina. Acestea s-au petrecut in Africa, undeva intr-o localitate indepartata, numita Djibouti, unde se afla un batalion al Legiunii. Aflat in prezent in Marsilia, fostul sergent isi scrie memoriile, iar noi le urmarim in film prezentate sub forma de flash back, in timp ce vocea lui reda pe fundal sentimentele traite de el in acele momente. Scrisul reprezinta pentru Galoup, asa cum spunea cineva, o saraca compensatie pentru o viata ratata.
"Ceva vag si amenintator m-a cuprins" scrie el, la venirea in batalion a unui nou recrut, Sentein. In Legiune ajung de obicei oameni care au ceva de ascuns, cu probleme de criminalitate sau de alta natura. Sentein nu era genul acesta. Era un excelent soldat si un bun camarad. Fapt remarcat si de comandantul batalionului. Impins de invidie si gelozie, Galoup incearca sa cauzeze moartea lui Sentein. Sub pretexul incalcarii unor reguli il pedepseste pe acesta, trimitandu-l sa faca un mars in desert cu o busola stricata. Fapta este dezvaluita pana la urma, iar Sentein, aproape mort, este gasit de niste localnici si salvat. Istoria s-ar putea percepe ca o fabula moralizatoare. Dar e mai mult decat atat. Filmul pune in discutie o chestiune existentiala si de identitate. Galoup vrea sa constientizeze fapta lui, sa se impace cu trecutul, sa se elibereze. Cum va mai trai el de-acum inainte, dupa aceasta eroare care i-a distrus cariera si modul de viata (militar), care reprezentau totul pentru el? Il vedem spre sfarsit pe Galoup pregatindu-se pentru o sinucidere. Nu vom sti insa ce se va intampla. Filmul se termina cu o uimitoarea scena, reprezentandu-l pe Galoup singur in clubul de dans din Djibouti, executand un dans ciudat, dezlantuit, pe melodia 'Rhythm Of The Night'. Ce vrea sa transmita autoarea? Galoup e deja mort?
Oricum, se intelege ca ritmul vietii lui, asa cum zice unul din versurile melodiei, este/a fost unul iesit din comun.
Ar mai fi multe de spus, despre autoare, despre stilul si temele ei favorite. Vreau doar sa mai remarc jocul deosebit al actorului Denis Lavant, excelent actor, care ar merita mai multa apreciere.

4 stele

Last edited by Mercutio : 18 Sep 2012 at 12:18.
Mercutio is offline   Reply With Quote sendpm.gif