[robertsandu]

Felicitari pentru ca ai citit Making Movies. Poate te va ajuta sa ma lamuresti in urmatoarele aspecte:

- Cum e posibil ca juratii sa respinga marturia unui martor care afirma ca a vazut cu siguranta pe acuzat omarandu-si tatal, pe motiv ca martorul are niste urme de ochelari pe nas si deci poate n-a vazut bine. Cat de ilogica e scena in care argumentul asta il convinge pe un om care aparent e foarte rational?

- Ce fel de juriu din universul asta respinge o alta marturie clara a unui martor care spune ca a auzit acuzatul strigand ca o sa-si omoare tatal si l-a vazut coborand pe scari, deci doua elemente distinctive unul auditiv si altul vizual, pe motivul ca martorul e batran si poate s-a autoconvins ca a auzit si a vazut ca sa-si dea importanta.

- Cat de superficiala poate fi o caracterizare a unui om care vorbeste doar de meciul sau de baseball, cand se hotareste pedeapsa cu moartea aplicata acuzatului? Vorbim de un om care ar trebui sa aiba inteligenta sociala, ca doar ni se spune ca era foarte bun la vanzari. Chiar daca un om s-ar gandi la meci, nu ar repeta-o mereu la sedinta ca sa arate ca ultimul imbecil.

- Cat de greu e sa creezi un personaj care repeta de 20 de ori de-a lungul filmului ca acuzatul ar trebui omorat, justificand asta prin faptul ca e un "sadic"?

- Cat de greu e sa creezi un personaj a carui singura trasatura e faptul ca are prejudicii sociale referitoare la saracii din cartierele nefavorizate si le repeta de 5 ori de-a lungul filmului? Cat de teatrala si fabricata e scena in care ceilalti jurati se ridica de la masa si se intorc cu spatele cand omul repeta a 5-a oara prejudecatile sale, desi nu o facusera in celelalte 4 dati?

Hai să vedem:

- În cadrul sistemului juridic american există noțiunea de "reasonable doubt". Asta înseamnă că, dacă există chiar și cea mai mică șansă ca un martor să se înșele, atunci nu poți corobora mărturia acelui martor. Există o vorbă: cică mai bine să scape 100 de vinovați decât să închizi pe nedrept un nevinovat. Cred că am lămurit punctul acesta.

- L-a auzit în timp ce trecea un tren de călători la 3 metri de fereastra lui. Repet, există și în acest caz un reasonable doubt. Deci nici această mărturie nu este de nezdruncinat. Și, da, psihicul unui om, mai ales al unui om care are o stimă de sine la pământ, este foarte fragil. E binecunoscută complexitatea psihicului uman.

- Pelicula este una clasică. Asta înseamnă că avem parte de tipuri de caractere. Acel personaj (Jack Warden) este tipul ignorantului (un tip de personaj pe care îl găsim și la Molière). Nu-i pasă de soarta acuzatului și nici măcar nu este cât de cât interesat să ia decizia corectă. Vrea doar să prindă meciul. Sidney Lumet a făcut o treabă minunată cu acest jurat, în contextul în care personajul clasicist are o singură trăsătură predominantă.

- Exagerezi. Termenul sadic nu este repetat atât de des. În plus, pentru juratul jucat de Cobb, totul este o adevărată vendetă personală - așa că, evident, investește mai multă pasiune decât restul persoanelor din cameră.

- Prejudecățile există în fiecare dintre noi. Depinde de persoană dacă se lasă subjugată de ele sau dacă are un simț al dreptății și o moralitate suficient de dezvoltate încât să mențină toate aceste prejudecăți în stare latentă. Acel personaj despre care vorbești tu (juratul nr.-ul 10) are într-adevăr în permanență un tip de comportament discriminatoriu la adresa acuzatului.

Chiar și așa, cred că știm cu toții expresia "picătura care a umplut paharul". Secvența în care ceilalți jurați pur și simplu refuză să mai stea la aceeași masă cu el ne arată cât de nocive pot fi prejudecățile și este o reprezentare extrem de stilizată a acestei expresii.


După ce am citit ce ai scris, pentru mine e destul de clar. N-ai înțeles ideea filmului și nici dedesubturile sale. Îți sugerez să lași ceva timp să treacă și să-l vezi încă o dată.