cel cu interviul semăna cu îngerul, un tip aşa visător şi semi-transparent, că mă gîndeam că dirijează un cor de umbre, nu o brutărie. m-a distrat oferta: 9 milioane şi o pîine de un kil în fiecare zi. ce 'mniezo puteam să fac cu o pîine de un kil în fiecare zi? normal, puteam s-o dau mai departe, dar oricum mi s-a părut amuzant. îmi amintisem de o vorbă de-a bunică-mii. cînd cineva lua apărarea vreunui tip/tipe trecuţi de 18 ani sub forma 'lasă-l, mamă, că-i copil încă', bunică-mea fornăia dispreţuitor şi zicea 'copkil cu puţa de-un kil'. eu eram 'copkil' cu pîinea de-un kil
. îngeroaica propriu-zisă în toată povestea a fost o tanti cu bonetă şi halat alb, care m-a acosta pe hol, după interviu, scurt. a venit spre mine ca o rachetă : "ce cauţi aici?" . "păi ştiţi, am venit să mă angajez". răspunsul la fel de tăios, ca din puşcă: "ieşi afară!" . "?..#¤%&/ cee?" "ieşi afară. acuma am zis. te duci şi faci trei copii şi apoi vii înapoi". luată aşa şi strînsă cu uşa,m-am simţit jignită, umilită, iritată, îmi venea să plîng. mai apoi am aflat că încărcatul şi descărcatul manual al cuptoarelor la o brutărie pe vatră, cu lopeţi -palete sau ce-r fi alea, ca la un tren pe cărbuni, e orice numai nu pat de roze. nu ştiu însă dacă era aşa de rău cum prezenta tanti situaţiunea sau se temea de concurenţă
