Thread: 100 Cult Films
View Single Post
Old 08 Jul 2012, 13:46   #24
zeno.marin
Senior
 
zeno.marin
 
Join Date: Dec 2010
Posts: 139
Imho

Exista o diferenta destul de evidenta as spune intre filmul cult, filmul inradacinat in cultura populara si filmul DE cult. Inainte de toate sa evidam sa cadem victima tentatiei de a dezbate diferitele atribute stilistice ale filmului de cult, atribute care doar contribuie la stabilirea acestui statut.

S-o luam pe rand. Filmul cult de pilda, chiar daca nu sunt sigur ca e identificat sau conturat intr-un fel precis, il percep ca fiind cel exclusivist, rafinat si complex necesitand o intelegere superioara pe masura unei culturi ce depaseste media. Un asemenea film oricat de stralucit ar fi, nu va fi niciodata popular (caci acest lucru ar contrazice insasi ipoteza). Valoarea sa intrinseca ii confera sanse sa devina de cult, dar nu exisa o garantie pentru acest lucru.

Filmul intrat in cultura populara are beneficiul satisfacerii gusturilor comune, puseurilor modei fie ea si vremelnica, mediatizarii si marketingului, succesului de casa, fara a fi neaparat original sau deosebit in vreun fel, definitoriu pentru acesta fiind cantitatea si nu calitatea (daca pot sa-mi permit aceasta ultima apreciere).

Pe de alta parte, filmul de cult, pentru ca despre el e vorba, este marele trendmaker, filmul original, specific si de referinta, frapant si aparte, cel pe care nu-l poti uita si simti nevoia sa-l revezi. Transformat in obiect de cult, fara a fi neaparat nici exclusivist nici popular el apartine unei nise care inteleg sa-l pretuiasca si sa-l venereze. Pur si simplu este un film care creaza dragoste. E filmul favorit al unui grup de iubitori ce-l inteleg si-l adora pentru ca reprezinta maximul din ce se poate atinge, un clasic in sensul veritabil al cuvantului.

Nu stiu cat de clar, convingator sau precis am fost in apreciere, dar indraznesc sa cred ca intre cele trei exista un centru de greutate care este greu de identificat.

Last edited by zeno.marin : 08 Jul 2012 at 16:35.
zeno.marin is offline   Reply With Quote sendpm.gif