Originally Posted by varu:
|
eu am scris despre ce cred eu ca e filmul asta, tu ai raspuns cu ceva din afara filmului, ca nu cred ca filmul are de-a face cu tarani si balegar si medici si apendicite si alune si coca-cola
|
Tu ai zis ca filmul ar merge pe principul ca: "ti-am dat banii si odata cu faptul ca ti-am dat bani ti-am inoculat si ideea ca tu de fapt traiesti, cand de fapt tu nu traiesti deloc, pentru ca nu faci nimic efectiv pentru tine". Eu afirmam ca viziunea asta ca si indemnul din film de a sta jos si a fi iubit, nu prea au tangenta cu realitatea. Cand muncesti de obicei ajuti alti oameni si prin efortul asta comun, viata fiecaruia se imbunatateste. Munca e ceva ce ar trebui apreciat si respectat. Banii sunt un aspect important, dar nu esenta muncii. In film vad doar o portretizare negativa a muncii cu oameni albi la fata si suferinzi, urland prin metro, de parca munca ar fi o boala.
Originally Posted by varu:
|
Si filmul lui Anderson a atins pe unii prin disperarea lui, prin ce-o mai fi atins, dar clar e o emotie care tine de arta. Iar aceste emotii estetice sunt in varful piramidei aleia.
|
Pentru mine nu exista arta. Exista doar viata. Pana si filmele cele mai fanteziste au radacinile in viata noastra cea de toate zilele, sunt expresii ale unor dorinte mai mult sau mai putin constiente legate de realitate. Si cand vad un film intodeauna incerc sa observ care e baza lui in realitate, ce transmite de fapt . Iar in Songs from the Second Floor am vazut echivalentul unui zugrav calificat, care dupa cateva beri, iti explica el cum sta treaba cu patronii, cu politica, cam cu orice, totul exagerat si negativ. Caragiale facea oamenii sa rada, nu soca gratuit aratand vagine paroase a unor femei in varsta. Eu ca fost crestin, agnostic de multi ani, ma simt jignit de potretizarea ieftina si stupida a crestinismului in filmul asta. Si cei care cred ca religia e un mod de controla masele, n-o sa intelega ce vreau sa spun.
Originally Posted by loud.rocks:
|
scene ciudate, bizare, atat de diferite una fata de cealalta, dar care au totusi un numitor comun: imaginea sumbra a societatii luate per ansamblu si cea a individului lipsit de speranta, domniat de disperare, neputincios, pesimist.
|
Unde sunt oamenii astia? Eu ma uit in jur si vad oameni obisnuiti. E vara, se sta pe terasa, se rade, tinerii fac sex, batranii isi plimba nepotii. A ca exista unele persoane lipsite de speranta si dominate de disperare, de acord, dar tu ai vorbit de "societatea luata pe ansamblu".