|
Am citit si eu in sfarsit Numele Trandafirului. Singurele nemultumiri pe care le am se refera la editia pe care am citit-o, nu foarte prietenoasa cu cititorii. In primul rand pentru ca nu are nici un fel de note de subsol si in al doilea pentru ca postfata se ocupa mai mult cu justificarea acestei lipse in loc sa incerce o mica interpretare a romanului. Cateva fire calauzitoare ar fi prins bine prin labirintul cartii lui Eco.
Si da, Numele.. e un roman de o complexitate covarsitoare care, sunt sigur, poate sa fie privit dintr-o multime de unghiuri. Eu l-am ales pe cel al "sfarsitului lumii". Mai exact spus, al unei lumi. A celei medievale, evident. Si nu doar din cauza motivelor alegorice care prefigureaza acest sfarsit (cele 7 trambite simbolizate de mortile suspecte ale calugarilor, figura Antichristului- Jorge, "ecpiroza" apocaliptica din sfarsit-aici nu poate fi vorba de "purificare prin foc", e distrugerea micro-cosmosului reprezentat de abatie si atat) ci si pentru ca Eco insista, direct sau printre randuri, la unele din motivele care duc la sfarsitul acestei epoci. Scaderea influentei bisericii pe fondul luptei dintre puterea ecleziastica (papa de la Avignon) si cea seculara (imparatul "Sfantului Imperiu"), imbatranirea spirituala a aceleiasi biserici, altadata ultimul adapost al culturii, acum refuzand schimbarea (literatura scrisa in latina vulgara sau limbile vernaculare) si agatandu-se doar de comorile trecutului (pe care nu le protejeaza, cum remarca Guglielmo, ci le ascund), ridicare oraselor state si a universitatilor acestora etc.
Dar dupa cum am spus acesta e doar un punct de vedere, sunt sigur ca nu cel mai generos, prin care poate fi privit acest roman. Cu siguranta un must read. Sau, daca tot e la moda: 10/10 (esential).
|