[aniela07]

Tournier -Le Roi des Aulnes

O carte despre destin și despre indiciile și semnele premonitorii pe care le avem cu toţii în viaţã atât timp cât știm sã fim deschiși pentru a le înţelege.
Tournier se joacã mult cu detaliile. Semnificaţia, importanţa unui element din naraţiune se clarificã treptat, pe mãsurã ce Tiffauges trece prin etapele surprinzãtoare ale experienţei lui din timpul rãzboiului.

Traiectoria plinã de rãsturnãri de situaţie (de altfel, cam mult deus ex machina pentru gustul meu) a lui Abel Tiffauges pornește de la copilãria din colegiul Saint Christophe (de unde și legenda acestui sfânt care, dorind sã fie în serviciul celui mai puternic stãpân, este mai întâi în slujba diavolului pânã sã descopere cã Iisus este chiar și mai puternic și, în numele lui, îi carã pe oameni în spate peste o apã periculoasã), trecând prin acuzaţia nedreaptã de viol asupra unei fetiţe, pânã la cel de-al doilea rãzboi mondial și prizonierat. Tiffauges ajunge sã lucreze într-o napola, o școalã a SS de instruire a copiilor înainte de a fi trimiși pe front, convingându-i pe ţãrani sã își lase copiii sã fie înrolaţi în aceastã instituţie.

La final : modul în care lagãrele de concentrare se potrivesc organizãrii "napolei" unde obsesiile lui Tiffauges sunt pe deplin satisfãcute (pornirile compulsive, cu realizarea de liste, clasificãri etc., fascinaţia pentru trupurile de copii, plãcerile phoriei: cãratul copiilor, o pulsiune sexualã ambiguã și inocentã, întrucât nu presupune nici un act propriu-zis sexual asupra copiilor, dar care îi oferã o plãcere fizicã inexplicabilã).
Atunci când bãieţelul evreu fugit de la Auschwitz îl face sã realizeze pe deplin cât de atroce este sistemul în care și-a gãsit locul (deși Tiffauges nu este un adept al nazismului, pânã atunci adoptase o atitudine mai curând curioasã, de analizã a fenomenului, acum având revelaţia adevãratei dimensiuni a obsesiei privind rasa, a dorinţei de moarte a sistemului la care s-a conformat), Abel duce la extrem sacrificiul simbolic al supunerii prin phorie.

Partea cu cãratul copiilor pe umeri e destul de ciudatã. Ideea aceasta a unei maternitãţii masculine e deranjantã.
Deşi este cea mai cunoscutã carte a lui, mie mi-a plãcut cel mai puţin dintre romanele lui Tournier. Mi se pare cã a renunţat prea mult la acea cursivitate a povestirii care te fãcea sã simţi partea magicã a lucrurilor în favoarea unei structuri care sã demonstreze ideea simbolurilor care se leagã pentru a constitui un sens ce depãşeşte nivelul individual dobândind o semnificaţie universalã.