[vave]

Ultima cititã m-a impresionat foarte mult. Viața pe un peron de Octavian Paler.
Nu am mai citit nimic de acest autor, dar sunt convinsã cã nu mã voi opri doar aici. Ce-i drept vãzusem câteva emisiuni televizate cu el și poate cã lucrul acesta mi-a hrãnit curiozitatea. Într-un fel cartea mi-a adus aminte de Procesul lui Kafka, dar tocmai prin deosebire. Cartea lui Kafka m-a enervat, posibil și pentru cã nu am înțeles-o. Dacã acolo eram nerebãtoare sã ajung la punctul culminant și anume procesul propriu-zis… aici toatã cartea mi se pare un punct culminant, adicã un întreg proces. Puse în faþa propriilor limite, cele douã personaje principale se întâlnesc întâmplãtor într-o garã pustie. Aici nu le rãmâne altceva de fãcut decât sã aștepte. Romanul în sine ne prezintã procese [poate chiar procese de conștiințã] cu argumente pro și contra foarte solide. Între Dumnezeu și Fiarã, între șarpe și mangustã, între îmblânzitor de șerpi și trecãtor, între dresor de câini și simplu locuitor ce alegi sã fii și mai ales vei putea trãi cu alegerea fãcutã?

Reamintesc de cartea de mai sus. Între timp am mai citit și altele de Paler. Dar sugerez o alta care îl are pe el ca personaj principal: "Convorbiri cu Octavian Paler" de Daniel Cristea-Enache. Pentru cei care ați trecut prin operele sale, e o carte ce e musai să fie citită.