King of New York
Mie-mi place Ferrara.
Omul are coaie și nu îi este frică să se aventureze pe un teren pe care alți regizori „respectabili” l-ar considera tabu sau trashy. Meritul său constă în faptul că reușește să prezinte acest sleaziness într-un mod elegant, evitînd să dea în exploitation ieftin.
La fel stau lucrurile și cu filmul de față. S-a făcut comparația cu Scorsese. Ferrara mi se pare mult mai îndrăzneț și neortodox decît Mainstream Marty. Artificiul artistic e mult mai pregnant. Spre exemplu, scena de la început, în limuzină, cu Walken și cele două tipe. Felul în care e utilizată lumina, modul în care aceasta sculptează trăsăturile vampirice ale lui Walken, soundtrack-ul, aproape că hipnotizează. O secvență asemănătoare, cea din taxi, încheie filmul. Walken mi s-a părut excelent, nu cred că n-a fost folosit la capacitate maximă, cum spunea MinRep. Asemenea lui Skarsgard sau Auteuil, Walken are un joc interiorizat, nu e un actor...verbal. Nu neapărat, deși îl prinde foarte bine și discursul (vezi Pulp Fiction). În filmul de față interpretarea sa e extrem de reținută, cu excepția, desigur, a numerelor coregrafice.
De cealaltă parte, Caruso face un rol bestial – fenomenală scena shootingului în potop, pe Buscemi, din păcate, dacă clipiți îl ratați, iar pe Larry Fishburne rolul de baddass nigga îl prinde întotdeauna. Gajicile sînt una și una, ca în toate filmele lui Ferrara. Puțini reușesc să confere lascivității eleganța ticluită de Ferrara.
Vot:
Ferrara