[anaemona]

The town

E un film meditativ care iti aduce in fata ochilor serenitatea unei vieti simple, modeste, in concordanta cu natura, din care accentual pe unitatea familiei, a comunitatii nu poate lipsi. Ideile sint prezentate prin prisma mai multor generatii care au acelasi numitor comun, orasul natal, radacinile, ceea ce numesti “acasa”. Copiii umplu o mare parte din cadre, se vede importanta pe care o da autorul tinerei generatii, importanta pe care o da ideii de a transmite tinerei generatii sentimentul de apartenenta, de pastrare a traditiilor, de siguranta in mijlocul celor care le sint apropiati, importanta trecutului, a istoriei, chiar mi-a placut in mod deosebit cum a spus batrinul “nu te poti uita in viitor daca nu-ti cunosti trecutul”. Este putin schitat si un viitor care contravine legilor naturii, constructiile noi linga casele modeste, cele citeva masini de pe drumurile prafuite in contrast cu lanurile de porumb, cu copacii, cu animalele din padure, plingerile batrinului legate de schimbarea de atitudine a oamenilor.

Cercul in jurul focului reprezinta unitatea familiei. Singurul pe jumatate in afara cercului este nepotul ramas orfan, care nu isi gaseste locul nici in familie, nici in oras, nici in afara lui. Din cauza asta el e singurul prezentat ca observator la viata satului si nu ca participant. Contemplarea, pasivitatea, inactivitatea sint alte forme de dezradacinare. Imaginile, aparent fara legatura, care prezinta mici incursiuni in viata oraselului redau traiul modest, lipsa confortului dar in acelasi timp bucuria de a trai, bucuria de a participa la viata, cu toate neajunsurile ei, a celor prezentati.

Nu exista imagine, expresie, care sa nu-fi placut, as putea rula fiecare cadru din film ca o insiruire de fotografii, fara sunet, fara cuvinte si m-ar incinta la fel de mult ca filmul in sine, care are oricum in plus superba muzica populara, sunetele greierilor, suieratul vintului. Dar ce mi-a placut in mod deosebit, scene sau pur si simplu personaje: prostul sau nebunul satului, iubit si in acelasi timp bataia de joc a copiilor, secunda de fericire de pe chipul lui, urmata de tristete (am avut si eu lacrimi in ochi), copilul care traverseaza dealul inzapezit aproape descult si expresia de bucurie si izbinda de pe fata lui odata ajuns in clasa, sensibilitatea fetitei care trebuie sa arunce pachetul pus de mama ei, pentru ca e ceva stricat in el, relatia de respect reciproc intre copii si professor, la fel respectul si dragostea chiar as zice intre copii, copilul pus pe sotii, care arunca piatra inspre batrinul ingindurat – nu mi s-a parut deloc lipsita de respect scena, cum ar putea fi interpretata, mai degraba e o scena care arata ca pot convietui, ca exista o relatie de acceptare a ceea ce e diferit de tine – expresia de dezamagire de pe fata copilului care cu toata boacana facuta nu a fost apostrofat deloc e practic o lectie de viata, batrinul atit de adincit in ginduri ca nici macar nu schiteaza o grimasa si exemplele pot continua, pina la ultimul cadru in care fetita isi retrage mina imediat dupa contactul cu apa curgatoare, ca apoi sa-si lase mina incet sa fie scaldata de piriu.

Simt ca filmul asta o sa-mi placa mai mult cu fiecare noua vizionare.