și eu abia am început să mă uit la oliveira. m-am uitat la câteva de la nebunul ăla de monteiro
, conaționalul lui. ăsta, the strange case of angelica (btw, dacă nu menționai numele actriței, în veci nu mi-aș fi dat seama că e aceeași din en la ciudad de sylvia, așa mi se pare de diferită trecerea de la șaten la blond în cazul ei), e fain pentru că nu știu cum filmează cameramanul, dar multe din secvențe par pictate în ulei. și mi se pare că chestia asta se întâmplă mai natural ca în girl with the pearl ring. acolo se caută cu insistență reconstituirea materială fidelă a ceea ce a făcut obiectul și cadrul picturii lui vermeer. aici oliveira caută picturalul în momente banale ale zilei, independent de obiectele care pică sub incidența unei astfel de viziuni. afirmația fotografului, că îl interesează lucrurile demodate, făcute de oameni, nu de mașini, pare să se înfiltreze și în ochiul mecanic ce expune povestea. filmul se imprimă de două ori, o dată pe peliculă și încă o dată pe o pânză imaginară.
iar apoi, brusc, apar secvențe care arată ca la știri, total nefiltrate.
zborul din vis al celor doi, chagall cumva? mai am jumătate din film să văd.
Hammershøi
+ cea mai convingătoare imagine a filmului, chiar dacă nu arată și ea ca o pictură, dar e nice
