|
Toni Morrison –Iubire 10/10
Morrison construiește un roman familial cu o poveste încâlcitã pe fundalul cultural al Americii segregaţioniste într-un stil ce amintește de Marquez și Faulkner. Personajele romanului, toate femei de culoare, au în comun relaţii de dragoste sau de sânge cu Bill Cosey, un carismatic proprietar de hotel (cel mai renumit loc de vacanţã pentru americanii de culoare de pe coasta de est din anii ’40-’50 întrucât le oferea aceleași condiţii ca și albilor, fãrã urmã de rasism și discrimare).
Modul în care legãturile lor cu Bill Cosey le-a influenţat existenţa este dezvãluit treptat pe parcursul capitolelor care îl surprind pe acesta în ipostazele lui complexe și diverse din viaţa femeilor din jurul sãu : Portretul, Prietenul, Strãinul, Binefãcãtorul, Amantul, Soţul, Protectorul, Tatãl și Fantoma. Cititorul trebuie sã se strãduiascã puţin ca sã punã cap la cap cioburile de realitate în care fiecare personaj vede propria lui viziune asupra adevãrului. Profunzimea emoţionalã a personajelor și lirismul amintirilor (acel realism magic, acea nostalgie dureroasã care aduc a Marquez) și al modului în care ele se exprimã face ca acest efort de descifrare a unei realitãţi fragmentate subiectiv sã fie chair plãcut.
Christine (nepoata) și Heed (a doua neavastã) sunt într-o permanentã disputã și se pândesc reciproc pentru a specula orice detaliu care ar putea dovedi clar cine este moștenitoarea pe care Bill ar fi desemnat-o pentru averea sa într-un testament mai mult decât sumar și ambiguu, schiţat în timpul unei beţii. Pe lângã acest conflict, mai este și o linie secundarã de naraţiune : misterul care însoţește moartea suspectã a lui Cosey. Dar ceea ce susţine romanul este relaţia dintre Heed și Christine, între care s-a legat o prietenie copilãreascã (improbabilã din cauza mediilor complet diferite din care proveneau), dar care a fost distrusã în mod brutal de intervenţia "masculului" Cosey care a decis sã o ia pe Heed de nevastã în ciuda faptului cã aceasta avea doar 11 ani. Dupã moartea lui Cosey, poziţiile lor sunt inversate : Heed ajunge moștenitoarea averii, pe când Christine este redusã la rolul de servitoare. Romanul surprinde aceastã relaţie multidimensionalã și de multe ori contradictorie dintre cele douã femei pentru a evidenţia modul în care intimitatea prieteniei din copilãrie este iremediabil distrusã prin cruzimea unei societãţi cu ierarhii arbitrare fondate pe culoarea pielii, sex etc. fãrã a se oferi o alternativã care sã umple acest gol pentru ca fiecare sã se regãseascã împlinitã la final.
Morrison reușește sã introducã detaliile potrivite pentru a re-crea atmosfera de revoltã pentru egalitatea drepturilor și de cãutare a libertãţii de exprimare din acei ani. Trecutul lui Christine ar putea constitui un roman în sine. Ea descoperã ipocrizia inerentã nu numai societãţii, ci și fiinţei umane (negrii sunt discriminaţi la nivel social, dar și un bãrbat negru va discrimina, de asemenea, o femeie de culoare supusã abuzurilor unui bãrbat alb). Dar farmecul cãrţii stã mai puţin în mesajul general transmis, cât în acea imagine a distrugerii lucrurilor care dãdeau substanţã unei relaţii autentice prin intervenţia brutalã a unei forţe externe dintr-un alt registru (dorinţele sexuale masculine mai concret în romanul de faţã).
|