Nu cred ca si-a inceput cineva viata de iubitor de film cu capodopere (ma rog poate doar cei carora mama le citea din Kant, cand erau mici, in loc de povesti, dar ii compatimesc sincer). Eu nu am fost pasionat de film (same goes for music, literature) decat ca entertainment value pana sa intru la facultate, pana am plecat de acasa si am dap putin cu capul de Viata.
Declicul cu Filmul chiar il pot localiza destul de bine temporal. Era in 2001. Pana atunci mergeam foarte rar la cinema, si doar la filme de actiune, comedii, fun stuff. Intr-o zi am vazut din intamplare la stiri un reportaj despre povestea reala, se zicea,a unui un film care avea sa vina la noi in cinema-uri. Era vorba despre o echipa de soldati americani care pleaca intr-o misiune simpla cu cateva elicoptere intr-un orasel african. Mergeau la sigur, timp estimat de rezolvare: cateva ore. Treaba fiind simpla, bineinteles pleaca slab echipati/aprovizionati. Dar ... un prost de civil african se apuca gospodareste sa traga intr-unul din elicoptere ... si de acolo toata misiunea simpla se duce naibii, bravii nostri soldati se trezesc intr-o lupta de gherila, care pe care, timp de cateva zile si nopti cu un intreg oras de africani nebuni. Cam asta era povestea. M-a intrigat foarte tare. Titlul filmului: Black Hawk Down. Atunci mi-am zis ca trebuie neaparat sa-l vad. Si a doua zi am uitat de el. Peste nu stiu cate saptamani trec prin fata unui cinematograf, intamplator si surpriza! vad afisul filmului. Pac, imi trece prin fata ochilor iar toata povestea. Fac imediat rost de bilet si ma duc sa-l vad... A fost primul film, vazut la cinema, de care pot sa spun ca a sters cu mine pe jos. Tehnica de filmare POV / hend-held / FPS like, montajul care te facea sa-ti rozi unghiile (habar n-aveam ce e ala montaj, dar ... eram acolo, in the very middle of the shit happening) ... wow ... nu mai experimentasem asa ceva. Am iesit de la film, clatinandu-ma. De atunci am inceput sa merg la cinema, aproape saptamanal, cand nu eram in sesiune ... Restul e istorie
