[Malombra]

Filmul mi s-a părut oribil.
în primul rând, e dubios de pedant. apoi, filmul românesc în forma sa de nou val abia a apărut și deja își incantează și își formează lexicul propriilor clișee, dicționarul de idei de-a gata. filmul e despre roluri sociale, despre o clasă de mijloc într-o formare agresivă, despiritualizată, dornică să treacă razant peste toate etapele omise în cursul involuției comuniste și să parvină. lecțiile de eficiență în această lume se dau cu bâta, ca în anii 50 ai tree of life-ului.
nu e un film despre individualitate, concept retrograd, duhnind a predică partinică (nu?), ci despre zigzagul neobosit printre oameni, împlinind idealul românesc de om ce se descurcă în toate situațiile, stă ferm înfipt la suprafața lucrurilot, în plin control, deține certitudini despre orice în viață, certitudini debitate tare, cu emfază, ca un tonomat de ”înțelepciune”. e imaginea dezolantă, crispantă a unui om care vrea să fie toate, pentru că nu găsește destule motive să fie el însuși. e de toate ca să nu-l creadă lumea ”fraier”, probabil cea mai mare achiziție ideatică și volițională a lui emilian e aceea că succesul se măsoară în frica și lehamitea pe care o inspiră celorlalți, obedienți și mult sub el ca și calitate umană.
incertitudinile sunt pentru luzări, ”rock”-ul e muzica prin excelență, obezitatea e sexy, iar sucul de gref obligatoriu. manifeste minuscule, jalnice ale unei declarații de forță: vedeți, bă? ne civilizăm și noi!
noțiunea de responsabilitate părintească față de copii se înfiltrează timid în fortăreața de masculinitate stridentă pe care emilian încearcă să o impună în reprezentările altora despre el. următorul lucru pe care ar fi musai să-l învețe acest brav mărșăluitor spre progres ar fi să mănânce fără să plescăie, dar pentru asta e necesar un alt film, ”tovarăși”..
(un film care să se numească, eventual, ”cum a învățat emilian să se îndoape, fără a arăta și altora că el are ce pune pe masă” - sequel). îmi pare rău că sunt nepoliticoasă, dar la așa film, așa comentarii. nu are rost să numesc mârlănia existențialism camusian.
tradus , în mare, după primele mele impresii despre film, după ce l-am văzut pe mubi, în vară.