[Federico]

Intre timp, Drive a promovat de la film salvat de interpretarea unui actor, la postura de filmul anului. (

Mi se pare mie sau vrei sa zici ca e ceva-n neregula cu asta?

Si eu stiu ca a rulat in cinema macar o saptamana. Chiar vroiam sa-l vad zilele astea, probabil o sa se intample azi sau maine. Mai tin minte ca a rulat si Tomboy si nici el nu apare in lista. Sper sa nu mai fie si altele de care nu-mi aduc aminte...

Mda, lasa asta... stiu ca nu suntem la ora de matematica dar eu tot speram sa-mi explici in vo doua randuri cum dumnezeu poti sa pui Sunset inintea lui Separation.

ps: am vazut Biutiful. Nu mi s-a parut extraordinar de obraznic din pdv-ul santajului emotional, pare un film cinstit. A fost enjoyable, dar totusi o experienta modesta, nu m-a impresionat cu nimic. Mi-au placut inceputul (discutia tata fiica purtata in soapta fara se ii vedem + scena cu afterlife-ul hibernal, desi nu stim despre ce-i vorba pana spre sfarsit) si secventa cu politia dand iama in randurilor traficantilor imigrantilor negri ambulanti, dar in rest nu-mi inspira nimic filmul. Nici macar mila pt protagonist. Mi se pare ca incep sa-mi pierd rabdarea cu modelul asta de cinema - felia de viata lipsita de o structura arhitectonica, fara crescendo, fara niste pattern-uri sistematice care sa-i dea o rotunjime a formei (de ex. cum e coincidenta dintre scenele de deschidere si cele de final care atenteaza un pic la ciclicitatea filmului). Nu cer artificialitatea filmelor puzzle (Hitchcock de ex) dar nici asa...

LE:

Intre timp, Drive a promovat de la film salvat de interpretarea unui actor, la postura de filmul anului. Eu zic ca e in pole-position si pentru filmul secolului, pacat ca nu mai prindem si topul ala.

Dar da, adevarul e ca pentru cat de fluctuante imi sunt opiniile sunt celebru de multa vreme in intreaga Europa si nu numai. Pot sa ma indragostesc de un film pe care il detestam odinioara (vezi North by North-West, Reservoir Dogs) sau pot sa ma dezic in cel mai parsiv mod de unul pe care l-am crezut o capodopera (vezi The Fountain). Exemplele pot continua mult si bine, ma limitez numai la cele care pot fi probate cu ce-am spus despre ele pe forum. Insa, evident, la Drive suntem destul de departe de situatia asta. Desi e adevarat ca declicul care a insotit procesul prin care filmul mi s-a cramponat decisiv de suflet a venit la vizionarile 2 si 3, el (filmul) m-a izbit violent din prima incercare. Ce s-a intamplat mai tarziu a fost doar o nuantare. Nu spun ca scenariul a devenit acum genial, am in continuare aceeasi parere despre asta. Doar ca trebuie inteles ca m-am referit la scenariu dintr-o perspectiva macro, de ansamblu – practic la ce incape in sinopsisul filmului. Pozitia asta inca mi-o mentin – ideea filmului e simpla, banala, rasuflata. Ceea ce o salveaza este microscopia tuselor autorului – detaliile, vai… divinele detalii (cum ar spune raposatul Vladmir) . Iar inainte de a livra argumentul fatal care ma va scoate basma curata, mai trebuie precizate si influentele exegetice care mi-au nuantat opinia. Cu alte cuvinte descoperirea scenariului implicit al filmului – logica de fairy tale si metafictiunea (filmul despre filme). Si-n final, cum am promis, am sa te rog sa reflectezi la posibilitatile si consecintele procesului de segregare a scenariului de actor. Cat de prost poate sa fie un scenariu de tip character driven in care protagonistul se spune ca e construit senzational si, mai ales, in conditiile in care acesta este centrul de greutate al aproape fiecarui cadru care alcatuieste filmul. Multumesc.
(Iar Gosling nu salveaza "scenariul" in sensul ca e "cireasa de pe coliva", un apendice consolator... ci in sensul ca il transforma de-a dreptul si preia functia acestuia)

LE2: Dar ce-ai vrut tu sa zici cu postul asta de fapt?