|
Yukky Polanski
Vadit exagerat, Bitter Moon atinge conturul valoric al unei telenovele compuse dintr-o colectie de flashbackuri pe cat de lungi, pe atat de neconvingatoare, cu un final penibil de dezamagitor si rudimentar.
Chiar si in aceste conditii Bitter Moon are meritul de a fi digerabil, cu toata amareala melodramatica si sordida. Intr-o apreciere oarecum mai exacta, per ansamblu filmul lui Polanskii nu depaseste valoarea unui soft-porn, dar avand in acelasti timp pretentii de film de arta. Desigur, pentru a oferi desigur legitimitate aces, s-au strecurat cativa actori de exceptie, dar prezenta lor nu salveaza experienta de ansamblu. Cam singura chestiune care mpresioneaza imi pare contrastul intre personajul Oscar (Peter Coyote) extravagant, libertin si flamboaiant si epava paralizata in scaunul cu rotile, cu figura sa schimonosita, uzata si imbatranita.
Hugh Grant (Nigel) se dovedeste un simplu element de legatura, suport narativ, lipsit de personalitate si vointa, adica de o mediocritate desavarsita, inclusiv prin rolul facut. In fine, Emmanuelle Seigner (Mimi), un pic cam neconvingatoare in rol de vaduva neagra, sadica si perversa, cu toate eforturile in ce priveste machiajul si vestimentatia. Restul condimentelor sunt in proportie mult prea mica pentru a se simti gustul.
Si tot impresionante raman secvente precum briciul infipt in parchet sau aparitia chipului ospataritei Mimi peste pe ecranul editorului de text, figura de stil reluata cu imaginea lui Oscar pe hubloul avionului.... Adica impresionante in cel mai oripilant sens, mai dezgustator chiar decat media (si continutul) filmului, pentru ca nici in cele mai primtive telenovele indiene nu se mai foloseste asa ceva. O rusine pentru un regizor nepotist, dar cu pretentii.
|