benone neagoe are o casa de nebuni, permanent certuri si scandaluri la usa, daca te duci la usa la el nevastasa sare la bataie, RUSINOS
http://www.youtube.com/watch?v=IL0Z86jZlEs 
Scris de Benone Neagoe (Revista Agenda clujeana)
63 de filme, 48 de lung metraj, 9 seriale de televiziune, 6 filme documentare, 14 scenarii, 28 de roluri. O viaþã activã, mai mult decât plinã. Trãitã la maxim, fãrã regrete. Sergiu Nicolaescu. Cel mai prolific regizor al cinematografiei române a aniversat în aceastã primãvarã 77 de ani de viaþã ºi 50 de profesie. Pe lângã munca din spatele camerelor de filmat, a purtat coroana de foc, a condus oºti, s-a bãtut în ring, a intrat în triunghiul morþii dar a rãmas nemuritor.
Primii paºi în cinematografie i-a fãcut în 1956, în calitate de operator de filmãri sub apã. Debutul ca regizor, precum ºi primul sãu succes, s-au produs în 1966-1967 cu lungmetrajul Dacii, o capodoperã româno-francezã. Cu sãbiile s-a întâlnit încã din copilãrie, când conducea lupte serioase, purtate între prietenii sãi. Se jucau de-a indienii ºi de-a muºchetarii. Se întreceau în rãzboaie navale ºi bãtãlii medievale. Mai târziu, în amfiteatrele ªcolii de Ofiþeri de Marinã, s-a specializat în istorie, viaþa personalitãþilor, uniforme militare ºi arme. În anii ’70 de -monstreazã o realã voinþã de a-ºi însuºi tehnici narative ºi de montaj, preluate din cinematograful ame- rican, pe care le aplicã filmelor sale de acþiune ºi suspans. Este genul pe care îl stãpâneºte cel mai bine. Recunoaºterea sa oficialã se datoreazã superproducþiilor istorice. Pro Video a lansat, de curând, pe DVD colecþia f ilmelor sale. Posturile de tele- viziune le reprogrameazã la ore de vârf, amintind cumva de fastul peliculelor de gen, marca Hollywood. De-a lungul carierei sale, Sergiu Nicolaescu a dat serioase mâini de ajutor cinematografiei româneºti. A pus umãrul la construirea ºi con solidarea studioului Sahia ºi Buf- tea, a creat garderobe civile ºi militare pentru filmãri, a pus la punct o ºcoalã de cascadori cu care a realizat lucruri imposibil de imaginat pânã atunci. Tematica filmelor sale, inspiratã îndeosebi din realitatea româneascã pre- zentã sau trecutã, este foarte variatã, folosind uneori, surse literare de prestigiu. A alcãtuit o frescã a societãþii româneºti ºi a elaborat o epopee naþionalã. Intrat prin revoluþie în viaþa politicã postcomunistã, „Comisarul” a devenit în 1990, senator. La 77 de ani, Sergiu Nicolaescu lucreazã cu sârg. Consiliul Naþional al Cinematografiei i-a acordat ba- nii necesari pentru a-ºi finanþa proiectul cinematografic intitulat Supravieþuitorul. Regizorul ºi-a propus sã-l reînvie pe Comisarul Moldovan în versiunea de bãtrâneþe.
A.C.: Sunteþi, domnule Sergiu Nicolaescu, precum un soldat în prima linie. Care merge mereu înainte. De unde aceastã vitalitate la 77 de ani?
S.N.: Am avut noroc, pentru cã am fost mereu sãnãtos. De altfel, în familia mea au fost doar longevivi. Tatãl meu, ca sã dau doar un exemplu, a trãit 92 de ani. Nu vreau sã trãiesc atâta, dar îmi doresc sã fiu la fel de activ cum a fost el.
A.C.: Sunteþi nãscut în zodia Berbecului. Vã regãsiþi în ca-racteristicile semnului zodiacal?
S.N.:Sunt un exemplu de Berbec. Cu ascendentul în Leu. E o combinaþie ciudatã. Sunt un om al dracului, luptãtor, perseverent, cu simþul dreptãþii. M-am nãscut într-un an de foc, deci chiar cã am toate caracteristicile semnului zodiacal.
A.C.: Înainte de a începe sã faceþi film aþi fost student al ªcolii Militare de Marinã. Ce vã amintiþi din perioada aceea? Cum aþi ajuns cadet, de ce aþi ales Marina, de ce aþi renunþat la ea?
S.N.: Eu am terminat liceul în ºase ani, în loc de opt. Pentru cã am fãcut patru clase în doi ani. La 16 ani am susþinut Bacalaureatul. Am avut nevoie de o dispensã de vârstã pentru a susþine examenul de la ªcoala de Marinã. Am obþinut-o, ºi am intrat primul, cu nota 10. Asta se întâmpla în 1947. Am ales Marina pentru cã îmi plãcea, încã de copil. Cunoºteam toate bãtãliile navale. ªtiam fiecare navã de rãzboi. Tonaj, tunuri, calibru. Dupã un an de facultate, unchiul meu, Gheorghe Gambrea, cel care avea sã-mi fie mai târziu model pentru comisarul Moldovan, a venit la mine ºi mi-a spus cã ar fi mai bine sã pãrãsesc Armata pentru cã tatãl meu fusese arestat politic ºi, în aceste condiþii, nu mai aveam nici o ºansã sã continuu ªcoala de Marinã. Sigur cã mi-a pãrut rãu. Fusese visul meu cel mai frumos. Întotdeauna mi-au plãcut uniforma, disciplina, spiritul militar. Pãstrez niºte amintiri extraordinare din perioada aceea. Noi am fost promoþia care am preluat de la ruºi Bricul Mircea. Era capturã de rãzboi. Cât timp am fost elev, am locuit pe Bric. Mâncam doar fasole ºi varzã dar eram mulþumiþi. Noi am fãcut parte din prima Promoþie Roºie al cãrei scop a fost înlocuirea ofiþerilor din Armata Românã. Pentru a „împrospãta” grupul ofiþerilor au fost acceptaþi pe nava ºcoalã muncitori care nu aveau nici mãcar liceul. Noi fãceam cursuri cu ei, dupã-amiaza. Îi învãþam cã „A + A = 2A”...
A.C.: Ne-aþi rãsfãþat, de-a lun-gul anilor, cu filme istorice ºi de acþiune. Sunt genurile dumneavoastrã preferate?
S.N.: Nu. N-am agreat doar fil- mele istorice ºi de acþiune. Eu am fãcut ºi Ciuleandra, ºi Ultima noapte de dragoste..., ºi Atunci i-am condamnat pe toþi la moarte ºi Osânda...
A.C.: Sunteþi un romantic sau un sentimental, domnule Nicolaescu?
S.N.:Sunt ºi romantic ºi sentimental. Dar mãsurat. Atât cât e nevoie. În filmele mele obiºnuiesc sã amestec duritatea ºi acþiunea cu sentimentalul ºi romanticul. Poate cã de asta mã ºi iubeºte publicul. Ultimul meu film, despre comisarul Moldovan la bãtrâneþe, este chiar romantic...
A.C.: Existã un film dintre cele pe care le-aþi realizat, care vã reprezintã în cel mai înalt grad?
S.N.: Nu, n-aº putea alege unul anume. Totuºi, Mihai Viteazul.Atunci i-am condamnat pe toþi la moarte, Mircea ºi Osânda îmi sunt cele mai apropiate de suflet.
A.C.: Pentru Sergiu Nicolaescu filmul a însemnat viaþã, sau viaþa a însemnat film?
S.N.: Pentru mine, filmul a fost viaþa mea.
A.C.: Care a fost cea mai emoþionantã dovadã de afecþiune venitã din partea publicului?
S.N.: Toate întâlnirile mele cu publicul au fost emoþionante, toate au dovedit dragostea pe care mi-o poartã acesta. Sunt, fãrã nici o îndoialã, omul cu cel mai mare succes la spectatori. Am fãcut multe filme, unul singur politic, dupã 1990. Este vorba despre filmul în douã pãrþi, Începutul adevãrului - Oglinda. Nu m-am numãrat printre cei care s-au ridicat împotriva regimului, pentru cã n-am crezut niciodatã cã un asemenea regim poate sã cadã. Dar nu am fãcut nici un fel de concesie sistemului. Pentru cã era împotriva firii mele. Vreau sã vã spun cã în filmele mele s-au întâmplat anumite lucruri în premierã pentru cinematografia românã. De pildã: prima bisericã vãzutã într-un film românesc a fost în Mihai Viteazul. În filmele mele s-au cântat, pentru prima datã, Deºteaptã-te române ºi Treceþi batalioane române Carpaþii. Era în 1977. Tablourile regelui Mihai, al lui Antonescu sau al lui Zelea Codreanu pe pereþi, s-au vãzut, pentru prima oarã, tot în filmele mele. Pentru perioada aceea era, sã recunoaºtem, un act de curaj sã arãþi astfel de lucruri. Iar eu le-am arãtat.
A.C.: Aþi fost în Kosovo, în Afganistan ºi în Irak. Aþi realizat chiar ºi un film documentar cu ºi despre militarii români aflaþi în teatrele de operaþii. Ce v-a impresionat mai mult în zilele în care le-aþi fost alãturi?
S.N.: În teatrele de operaþii am fost de 12 ori. Îmi amintesc de multe ori drumurile acelea. ªi le-aº mai face ºi acum, dacã ar mai fi posibil. Am însoþit patrulele în misiuni, am stat de vorbã cu luptãtorii noºtri, le-am aflat gândurile ºi frãmântãrile interioare, i-am filmat, am fãcut chiar un documentar cu ei. M-au impresionat multe lucruri acolo. De la cãldura sufocantã ºi aerul greu de respirat, la bombardierele A-10 ºi supersoldaþii din Forþa multinaþionalã în uniforme de culoarea deºertului.
A.C.: Mai este ceva ce aþi dori sã faceþi în film ºi încã nu s-a împlinit?
S.N.: Sunt multe lucruri pe care aº vrea sã le mai fac, dar care, din pãcate, nu se mai pot realiza. Acum, deºi suntem liberi, Armata nu mã mai poate ajuta cu nimic, pentru cã nu mai are nici unitãþi, nici tehnicã de luptã, nici oameni. S-au petrecut lucruri ciudate în Armatã. S-au topit tancuri, s-au tãiat þevile tunurilor, s-au vândut arme. Tot ce a avut Armata, ºi a avut lucruri deosebite, s-a dus pe apa sâmbetei. Mi-aduc aminte cã cineva mi-a spus la un moment dat: domnule Nicolaescu, sunt 1000 de sãbii cãzãceºti, într-un depozit de la Târgoviºte. ªi le-am gãsit. Cu acelea am fãcut Mihai Viteazul. Tot ceea ce se vedea la mine, în film, au fost arme adevãrate: sãbii, scuturi, armuri...
A.C.: Ce rol consideraþi cã este mai solicitant: cel de producãtor, scenarist, regizor sau actor?
S.N.: Tot ceea ce am fãcut în film mi s-a pãrut normal. Ca regizor, era mai uºor pentru mine sã fac eu rolul, în locul actorului. Intram în cadru ºi jucam. Nu trebuia sã mã mai chinui cu indicaþiile pentru o scenã, sau alta. Primul rol, i-l datorez lui Titus Popovici. El mi-a spus cã am talent de actor. Apoi, regizorii Savel Stiopu, Dinu Cocea ºi Francisc Munteanu, m-au solicitat ºi încurajat la rândul lor.
A.C.: Obiºnuiþi sã fiþi spectator la filmele altora?
S.N.: Da. Sunt un foarte bun spectator al filmelor americane. Bune.
A.C.: Cum vi se par filmele noii generaþii?
S.N.
romiþãtoare. Pentru o anumitã epocã, pentru sãrãcia în care ne facem profesia, existã câþiva regizori tineri buni, care promit mult. Asta însã nu justificã atitudinea unora dintre ei faþã de vechea generaþie de regizori.
A.C.: Mai e profitabilã producþia de filme în România?
S.N.: Nu.
A.C.: Sãlile de cinema se transformã constant în cazinouri, în baruri sau bodegi. Cum comentaþi aceastã realitate?
S.N.: Asta s-a urmãrit. În România vechiului regim au fost construite între 80 ºi 90 de sãli de cinema. Acum, au mai rãmas în jur de 20. Toate celelalte au fost prãduite. De ele au profitat anumiþi oameni. Cea care a pierdut este cinematografia românã, pentru cã nu existã nicãieri în lume, cinematografie fãrã sãli de cinema.
A.C.:Intrarea dumneavoastrã în politicã a estompat imaginea cineastului?
S.N.: Da. Categoric, da. ªi am simþit-o. Acesta este ºi motivul pentru care am ieºit din politicã. Acum, aº putea spune cã mã bucur de maximum de popularitate.
A.C.: Aþi revenit, dupã mulþi ani, în zona de acþiune care a cucerit mulþi spectatori. Care a fost motivul reîntâlnirii cu comisarul Moldovan?
S.N.: În urma unei idei, am scris un scenariu pe care-l consider de excepþie. E vorba de o perioadã trecutã, romanticã, din România, în care l-am reânviat pe comisarul Moldovan, la vârsta pe care o am eu, acum. Pot sã vã spun doar atât: mi-a ieºit un film bun.
A.C.: Finalizarea lui e aproape. Pe când premiera?
S.N.: Pe la sfârºitul lunii No- iembrie. La Bucureºti, la Cluj, în toatã þara.
A.C.: Care este obiectivul dumneavoastrã profesional imediat urmãtor?
S.N.: Pentru viitor, mã gândesc la douã noi filme, care ar presupune o colaborare cu Armata. Primul, se va intitula Trenul morþii. Al doilea, Candele de zãpadã. Ele necesitã tehnicã militarã, armament, muniþie, oameni în uniformã. Pentru cã este vorba de perioada celui de-al Doilea Rãzboi Mondial.
A.C.: ªi, în sfârºit, un mesaj pentru cititorii „Agendei Clujene”?
S.N.: Veniþi sã vedeþi Supravieþuitorul. Vã asigur cã este un film bun.[/quote]