[Federico]

De Gertrud m-am apucat cu mari sperante pt ca Jeanne D'Arc si Ordet sunt uriase pentru mine. Dar m-am izbit de un prim sfert de ora tare ca o nuca. Un barbat si o fumeie au niste interpretari atat de extrem-teatrale incat nici o secunda filmul nu m-a transportat inauntrul lui. De fapt macar de mi-ar fi dat impresia de film. Dar e doar teatru TV (Sper ca n-o s-aud iar de Bresson, ca n-are treaba. Aia mie imi spuneau ceva. Astia trag matza de coada). Vorbesc de acele 15 minute pe care le-am vazut. N-am reusit sa adun suficienta rabdare sa trec mai departe.

daca inteleg eu bine, tu ai luat filmul cu preconceptiile (nimic peiorativ aici ) de serviciu ale majoritatii cinefililor, si anume realismul; ce se intampla pe ecran tre' sa fie ca in viata de zi cu zi - si, deci, teatralitatea ti s-a parut un esec al filmului. insa tocmai extremismul pe care l-ai remarcat usor trebuia, zic eu, sa-ti clarifice faptul ca asta-i marfa pe care o pune dreyer pe masa si tre' sa incerci sa o iei ca atare si sa vezi daca poti sa gasesti ceva de valoare in ea sub forma data, lasand la o parte ce crezi tu ca ar trebui sa fie.
mie unul mi s-a parut foarte tare filmul. (insa, ce-i drept, stiam foarte bine la ce sa ma astept) n-am inteles mare lucru dar mi-a placut forta inefeabilului de natura atat de marienbadiana (apropo de resnais: marienbad iti place, daca nu ma-nsel, si asta-i curios fiindca si acolo e mult teatru) pe care o exercita. ce mi-a sarit in ochi si mi-a si placut e impecabilitatea formala (fotografie, miscare de camera, mizanscena, lumini, sunet) - totul e atat de perfectionist trasat si asezat... mi-a placut asta, mi-a dat senzatia omnipotentei si omniprezentei spiritului autorului in opera pe care o intalnesti la capodoperele plasticii si muzicii, si foarte rar in cinema (din cauza, am mai spus-o, ca cineastul nu pleaca de la zero, ca ceilalti). mi s-a parut interesanta aritficialitatea frapanta a inter-asezarii actorilor - evitand in uriasa majoritate a timpului contactul vizual reciproc, si zgaindu-si ochii, infipti in mutrele marmorean-inerte, in gol. nu am inteles optiunea lui dreyer vizavi de aspectul asta, dar mi-a arestat atentia.

Pens Rode face un rol extraordinar... nu e nimic teatral in interpretarea sa.

pai, doar n-o fi realism...
spui ca nu e teatru in interpretarea ei, deci inferez ca in ale celorlalti este. dar mie mi se pare evident din avion ca toti se manifesta, esentialmente, in acelasi registru - teatru curat. daca nu chiar mai-mult-ca-teatralul...

Pai mai intervine si real life

Fuck that shit!